Calendar
Dec 2017
DLMaMiJVS
     1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
Maxime
  • "Cei care au privilegiul de a şti, au datoria de a acţiona".
    (Albert Einstein)

  • "Tot ce-i trebuie răului ca să reuşească este ca oamenii buni să nu facă nimic".
    (Edmund Burke)

  • "Rugăciunile încep să fie ascultate atunci când vocea care le rosteşte a pierdut puterea de a răni".

  • "Viaţa nu se măsoară cu numărul de respiraţii pe care le aveţi, ci în momente care îţi taie răsuflarea".
    (Rainer Maria Rilke)

  • Ai răbdare cu toate cele nerezolvate din inima ta Şi încearcă să iubeşti înseşi întrebările ... Nu căuta răspunsurile, ce nu ţi-ar putea fi oferite acum, pentru că n-ai putea să le trăieşti [oricum]. Ideea este, să trăieşti totul. Trăieşte întrebările acum. Poate ulterior, într-o zi departe în viitor, treptat, fără chiar să-ţi dai seama, tu îţi vei trăi drumul către răspuns.

  

Scrisoare către cel ce nu iubeşte România

 

Am primit prin internet din partea unui prieten o „Scrisoare către ţara mea” a regizorului Alexandru Tocilescu. Prietenul adăugase două cuvinte. „jenant… dar adevărat”, ceea ce mi-a stârnit curiozitatea să aflu ce-i scrie domnul Tocilescu ţării sale.

Şi iată primele cuvinte adresate de regizor cuiva, nu ţării, după formularea: ”Nu-mi iubesc ţara”. Mărturisirea făcută dintru început stabileşte exact termenii. D-l. Tocilescu nu-şi iubeşte ţara. E dreptul dumnealui să n-o iubească. Mai mult decât atât, ar fi de aşteptat ca să-şi caute o ţară mai convenabilă pe care chiar dacă n-o iubeşte să nu simtă nevoia să-i adreseze, ca în cazul României „vorbe grele în fiecare oră, în fiecare dimineaţă când întârzii cât pot de mult la întâlnirea cu oamenii …”. Că d-l Tocilescu întârzie la întâlniri nu cred că este vinovată ţara. Poate e vinovat RATB, poate primarul general, poate timpul nefavorabil, poate greviştii, dar în nici un caz ţara.

Domnul Tocilescu mai scrie: „Am obosit de ţara asta. Am obosit de ţara în care cei care conduc mă cred prost şi-mi spun [omul de pe stradă] … Am obosit de ţara în care nimic nu este ceea ce pare …”.

Situaţiile invocate de domnul Tocilescu pentru justificarea oboselii sale în România sunt de la cele minore la cele majore, în mare parte reale, revoltătoare pentru starea de fapt a societăţii româneşti. Doar că nu ţara este responsabilă de toate acestea. Nu România se face vinovată că din patru în patru ani cei 22 de milioane de locuitori ai ei aleg prost, că datorită corupţiei românul este transformat în victimă sau complice, scrie dl. Tocilescu uitând să scrie şi în hoţ, căci toate relele care rod din temelii societatea românească se datorează nu doar forţelor oculte de aiurea care ne-au pus gând rău, cum susţin unii, ci mai ales românilor înşişi. Sau, ca să fim drepţi, unei părţi din românime.

Domnul Tocilescu a obosit să fie „victima statului care mă fură la facturi, la impozite sau în justiţie, victima patronilor care mă pot exclude din organigramă, victima poliţiştilor care mă roagă să nu reclam furtul din buzunare” etc. În realitate, românul este victima fărădelegii care bântuie societatea, a abuzurilor săvârşite de la cel mai mare la cel mai mic. Şeful statului, cel care ar trebui să fie simbolul şi garantul legii, tolerează nepotismul flagrant manifestat atât în familia proprie cât şi în rândul celorlalţi demnitari, miniştrii sunt cunoscuţi drept posesorii unor averi strânse prin jefuirea statului, administraţia de la toate nivelele este coruptă, abuzivă, justiţia a uitat vechiul dicton latin: „dura lex sed lex” şi părtineşte pe cel care o mituieşte, poliţia acoperă răufăcătorii din acelaşi motiv etc. Un întreg lanţ odios al corupţiei şi ticăloşiei!

Da, d-l. Tocilescu are dreptate când scrie: „Sunt complice, prin tăcere, cu toţi impostorii, mincinoşii, neisprăviţii, hoţii, de care depind, într-un fel sau altul bătăliile mele mărunte, de zi cu zi”. În realitate complicitatea noastră este mult mai mare. Suntem complici la formarea guvernului, suntem complici la alegerea preşedintelui, suntem complici mai ales cu un partid sau altul pe care îi împingem să câştige alegerile şi să ajungă la putere, la cârma tuturor ticăloşiilor. Noi dăm gir celor ce conduc, partidelor, celor cu averi colosale, hoţilor de mare anvergură protejaţi de partide.

Nu are dreptate d-l Tocilescu atunci când scrie: „Orice protest este inutil. Orice gest de solidaritate, orice iniţiativă care m-ar putea transforma în cetăţean sau concetăţean, în membru al unei comunităţi rezidenţiale sau al unei organizaţii se fâsâie…” Tocmai indiferenţa noastră, complicitatea despre care scrie Domnia Sa au dus la situaţia în care ne aflăm. Noi, cei maturi, cu atât mai mult cei care, precum domnul Tocilescu sunt personalităţi ale culturii ar trebui, cred, să strige până la pierderea respiraţiei, împotriva nerânduielii, a ticăloşiei, a hoţiei.

Sunt de acord cu domnul Tocilescu că mass-media este în bună măsură responsabilă de isteria naţională, de valurile de mizerie şi urât pe care le azvârle peste ţară. Această media ar trebui pusă la punct de către intelectuali. Noi toţi ar trebui pentru a nu-i fi complici, de fiecare dată când suntem invitaţi la televiziuni, să spunem ce gândim despre programele lor, despre invitaţii lor, care murdăresc obrazul ţării, care pervertesc conştiinţa publică care spurcă ţara.

Nu sunt de acord cu domnul Tocilescu atunci când spune că îi este lehamite de toate şi de toţi. Îmi îngădui să afirm că lehamitea este semn al abdicării de la statutul de cetăţean şi poate chiar de om cultivat. Revin şi zic, este dreptul Domniei Sale să nu îşi iubească ţara. Nici Cioran n-a iubit-o, ca să invoc un nume celebru, deşi în ultimele sale ceasuri de viaţă au existat clătinări ale celui atât de neînduplecat.

În cel priveşte pe domnul Tocilescu eu cred că nu este creştineşte, că nu este moral şi nici drept să arunce în spatele României toate relele comise de unii dintre fiii ei. România nu s-a născut astăzi, nu a fost creată de: Iliescu. Băsescu, Năstase,Văcăroiu, Viorel Hrebenciuc Mitrea, Voiculescu, Becali, Boc, Geoană, Vanghelie etc.

Departe de a încerca un puseu patriotard, îl invit pe domnul Tocilescu să se gândească la cei ce s-au jertfit pentru România. La cei ce au visat pentru gloria şi prosperitatea României, la cei ce au creat opere durabile, ce astăzi fac parte din patrimoniul cultural, artistic al umanităţii, nu doar al României. Oameni simpli, necunoscuţi sau personalităţi intrate în istorie.

Încerc să-mi fac curaj şi-mi spun că în România mai sunt români drepţi, cinstiţi, iubitori de ţară şi de dreptate, de lege şi de omenie. Că prin ei România va supravieţui şi va învia. Chiar dacă eu nu voi mai trăi acel timp, nutresc această speranţă.

Dumneavoastră, domnule Tocilescu, dacă nu iubiţi România, părăsiţi-o! Dar nu o vorbiţi de rău. Prea mulţi sunt cei ce o ponegresc aici în ţară şi mai ales dincolo de frontierele ei. România nu este vinovată de suferinţa dv., a mea a altora ca noi. Vina ne aparţine şi trebuie să ne-o recunoaştem, oricât ne-ar fi de greu. Recunoscând, am face cred, primul pas în renaşterea României.

Ion Marin Almăjan, Scriitor
Timişoara

        Adaugă comentariu


 
Categorii
Starea vremii
Statistici
Sunteti al vizitator