Calendar
Oct 2018
DLMaMiJVS
 1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
Maxime
  • "Cei care au privilegiul de a şti, au datoria de a acţiona".
    (Albert Einstein)

  • "Tot ce-i trebuie răului ca să reuşească este ca oamenii buni să nu facă nimic".
    (Edmund Burke)

  • "Rugăciunile încep să fie ascultate atunci când vocea care le rosteşte a pierdut puterea de a răni".

  • "Viaţa nu se măsoară cu numărul de respiraţii pe care le aveţi, ci în momente care îţi taie răsuflarea".
    (Rainer Maria Rilke)

  • Ai răbdare cu toate cele nerezolvate din inima ta Şi încearcă să iubeşti înseşi întrebările ... Nu căuta răspunsurile, ce nu ţi-ar putea fi oferite acum, pentru că n-ai putea să le trăieşti [oricum]. Ideea este, să trăieşti totul. Trăieşte întrebările acum. Poate ulterior, într-o zi departe în viitor, treptat, fără chiar să-ţi dai seama, tu îţi vei trăi drumul către răspuns.

  

27 de ani

 

Sunt gândurile avute de mine, în decembrie 2016, la Anversarea a 27 de ani de la Revoluția de la Timișoara. Revoluția de la Timișoara, din Decembrie 1989, revine ca un leit-motiv, în viața mea, în gândurile mele, firesc, pentru că a fost și rămâne un moment de răscruce al vieții mele, și, dacă sunt cinstiți și recunosc, și al tuturor românilor. Chiar dacă sunt de atunci, urările mele de la final, sunt valabile și în prag de Paști 2018.

Revoluția din Decembrie 1989 rămâne pentru cea mai mare parte a timișorenilor ce au trăit atunci, un moment de glorie și referință în existența noastră. Din nefericire, tot mai mult în ultimii ani, sunt voci ce vor să minimalizeze măreția acelui Decembrie însângerat, încercând tot mai asiduu să maculeze acest reper luminos din Istoria României.

Cine ar avea interes să facă asta? Păi, logic, cei ce ar fi avut ceva, sau chiar multe de pierdut. Și cine ar avea ceva de pierdut? Cei ce au avut atunci privilegii nenumărate, față de ceilalți, mulți.

România era condusă de cei ce au venit și au fost impuși, cu tancurile sovietice și trădarea ”aliaților” – comuniștii. Partidul comunist, care pentru a prelua puterea politică, a declanșat ani de teroare, distrugând sistematic și brutal – în extermina-toare închisori și lagăre de muncă forțată, coloana vertebrală a acestui neam: intelectualitatea și clasa mijlocie. Șirul e lung și dureros: Aiud, Gherla, Sighet, Pitești, Mislea, Periprava, Canal, Bărăgan ... Pentru a putea face asta, partidul comunist – constituit la început din alogeni, fără legătură cu acest neam – și-a creat pârghiile aparatului de represiune: Securitatea și Miliția, utilizând când a crezut de cuviință și armata, contra românilor ce au cea mai puternică și mi îndelungată rezistență din Europa, împotriva comunismului.

Anii 50, au fost cei mai duri. Atunci s-a trecut brutal, la prigoana crâncenă împotriva a bună parte dintre cei ce erau identificați a fi pericol, împotriva a milioane de oameni, pe tot cuprinsul țării.

Copil fiind, la sat, am trăit și eu cu sora mea suferințele și durerea părinților noștri, hărțuiți ani de zile, furați de bunurile și valorile agonisite greu, prin muncă de gene-rații, amenințați cu arma în piept, scoși din casă și pribegiți. Toată acestăîndelungată perioadă dramatică, suferințele părinților, ale vecinilor noștri, ale altor multor oameni, au lăsat multe urme adânci și în sufletul meu.

Opoziția îndârjită a tatălui meu, cu toate riscurile, chiar exterminarea sa și a familiei noastre – de care am fost foarte, foarte aproape – mi-a transmis și mie tăria neac-ceptării răului și capacitatea de a lua atitudine față de nedreptate și abuz.

Întotdeauna, chiar și atunci când am fost singurul, am luat atitudine, acolo unde-mi desfășuram activitatea, sau eram conjunctural, împotriva nedreptății și abuzului. Așa am fost și în Piața Unirii și Operei, din Timișoara, în 3 ianuarie 1988, după 15 noiembrie 1987,la îndemnul unor tineri ce, în decembrie 1987, trecând pe lângă tine, îți ziceau, peste umăr: ”Dacă ești român, vino în 3 ianuarie în Piața Uniri!”.

Evident, ca o urmare firească, am fost luptător activ, cu rezultate notabile, în Revoluția din Decembrie 1989 din Timișoara.

După 27 de ani de la izbucnirea Revoluției de la Timișoara din Decembrie 1989, ar fi potrivit să încercăm a analiza ce s-a întâmplat atunci, în urmă cu 27 de ani, și de atunci. Normal ar fi să plecăm de la cele ce au determinat izbucnirea Revoluției, de la circumstanțele locale și de la conjunctura internațională, pentru a înțelege și acțiunile desfășurate în toți acești ani, în România și asupra României, asupra valorilor ei fundamentale și perene, asupra ființei acestui neam.

Atacurile, presiunile și denigrarea asupra Revoluției și ideii de Revoluție în România în decembrie 1989, au cauze multiple, și sunt generate de factori interni și externi.

Atacurile interne, logic, sunt, așa cum am arătat, în bună parte, venite de la acele structuri de putere care au avut de pierdut privilegii. Paradoxal, deși bună parte dintre aceștia au avut acces direct și ușor la prăduirea țării și au dobândit control asupra ecomomiei României, privatizându-se de la început, beneficiind de facilități privile-giate, controlând în cei 27 de ani trecuți, nu numai economia ci toate pârghiile puterii, aceștia atacă sistematic ideea de Revolușie, în Decembrie 1989, deși, după toate regulile și definițiile, ÎN ROMÂNIA, ÎN DECEMBRIE 1989, A FOST REVOLUȚIE! (Chiar dacă, așa cum s-a întâmplat de regulă în Istoria Lumii, Revoluțiile a fost confiscate prin lovituri de stat, de către felurite grupări, cu finanțări și sprijin intern sau extern)

Se pare că pe aceștia nu-i mulțumește că au în continuare puterea – pe care cu abilitate au furat-o – că au bunăstare materială – chiar mai mare ca înainte de Revoluție – că și-au prezervat avantaje pe multiple planuri, nu, toate astea nu-i mulțumesc. Nemulțumirea lor cea mare, bolnavă, e că acum ei nu mai sunt singurii care au aceste avantaje!

Un activist de partid comunist, un securist sau un milițian, aveau acces la magazine cu circuit închis, la electroasnice , etc, la care ceilalți nici măcar nu puteau visa. În plus, oricare dintre aceștia, ce-și declina funcția într-o comunitate, genera ceea ce ei credeau că e respect, fiind de fapt presiunea psihologică a represiunilor suferite de români în anii 50 – 60, a căror teroare mai dăinuia în mințile și sufletele oamenilor, mulți având în propriile familii rănile neînchise ale acelor ani și ale celor următori, chiar dacă mulți dintre aceștia n-au mai avut parte de teroarea primelor două decenii. Gândiți-vă ce mare a fost teroarea, dacă ea mai dăinuia încă!

Ultimul deceniu, până la Revoluție, a fost marcat, mai ales ultimii ani de lipsurle accentuate nu numai în casele oamenilor ci și de materii prime în economie.

În afara unor ”ziariști” și a unor așa ziși ”oameni de cultură”, cozi de topor care denigează sistematic valorile perene ale acestui popor, încercând să le arunce în derizoriu, pentru a arătă generațiilor tinere și lumii, că acest popor nu e bun de nimic, el ne generând valori, ne având o istorie demnă de un popor, ne aducând plus valoare în cultura, spiritualitatea și istoria Europei și a lumii, pentru a se accepta de către potentații vremurilor distrugerea României, mai sunt și nostalgicii vremurilor apuse, care maculează și chiar neagă Revoluția Română, din Decembrie 1989.

Sunt cărți scrise, care în întregul lor, sau numai în capitole din ele, atacă ideea de Revoluție Română. Mai mult chiar, oameni ce au făcut parte din structuri de opresiune ale statului comnist, pozează în îngerași, în făcători de bine ai acestui popor, încercând să impună ideea că în integralitarea lor, angajații acestor structuri au fost exclusiv și permanent, înainte și în timpul Revoluției, binefăcători ai acestui popor și ai României.

Insistând cu obstinație pe această atitudine, de a-i albi pe toți, reușesc de fapt, să-i maculeze și pe ce propabil au fost nevinovați, care ca oriunde, or fi fost. Prin aceste acțiuni ciudate, pierzându-și total credibilitatea. Prin ceeea ce prezentau ca argumente, descalificându-se de fapt ca profesioniști.

Eu personal, deși am suferit din copilărie, împreună cu toată familia, ”binefacerile” comunismului, deși la Revoluție am trecut prin momente dramatice, în jurul meu murind oameni, deși am fost eu însumi amenințat, în repetate rânduri, mai ales în 20 Decembrie 1989, de către înalți demnitari comuniști ai momentului, de la București și locali, pentru sănătatea sufletului și minții mele, am ales să nu urăsc pe nimeni.

A fost o luptă grea, cu mine însumi, să scot din mine ura, față de oricine – indiferent ce mi-a făcut sau părea a fi iminent că-mi va face – ca un creștin ce îmi doream și îmi doresc să fiu.

Ura generează ură, răul generează rău, eu nedorind să-mi umplu viața cu asemenea mizerii. Așa m-am învățat copiii, așa-mi învăț și nepoții să gândească și să trăiască.

Atunci când urăști pe cineva, când îți alimentezi permanent această nefirească por-nire, tu ești singurul care pierzi, zi de zi, ceas de ceas, minut de minult, pentru că tu însuți îți umpli fiecare minut fiecare oră, fiecre zi, cu venin. Cel sau cei pe care-i u-răști, habar nu au de ura și veninul tău, fiind bine merci. Ei pot fi afectați, eventual, dacă tu realizezi împotriva lor o acțiune concretă, fizică, de agresiune. Abia atunci!

Dacă tu nu-ți duci la ”împlinire” această ură,dacă nu mergi pțnă la faza de agresiune fizică, ești singurul care pierzi, zi de zi ceas de ceas, minut de minut. Și atunci ce ”dobândă” ai de această înveninare perpetuă, cu bună știință a proprii vieți și a celor din jurul tău? Chiar și în planul logicii fiind numai, fără a merge, cum e și firesc, în zo-na spiritualului – care e determinantă și genetic – e dovedită astfel nu numai zădăr-nicia, dar și nocivitatea urii.

Dar să presupunem că mergi mai departe, uzezi de agresiunea fizică. Care ar fi consecințele? Păi vei suporta rigorile legii, pierzând de două ori.Și atunci ce-i de făcut?

Părerea mea e, că singura modalitate corectă e să transmiți familiei, copiilor și nepoților tăi valori, nu tare de caracter. E nevoie să le explici realitatea lucrurilor, uzând de căile legale ale tipului de societate pentru care ai luptat să se instaureze, și, în afară de asta, să scrii, să spui, să arăți ferm, dar fără ură, răul și rădăcina lui, totdeauna acolo unde dai față cu el, cu hotărâre, dar, repet, fără ură.

Cred cu tărie, că noi cei ce noi, cei ce atunci, în Decembrie 1989, ne-am pus viața în palmă, pentru a o oferi jertfă acestui popor oropsit, avem, mai mult decât alții, datoria morală și istorică de a lupta în continuare pentru valori umane perene: cinste, curaj, moralitate, credință, adevăr, bunătate, omenie, dreptate și pace.

E nevoie să mai trebuie să precizez un lucru important: nu poți împărtăși aceste va-lori altora, mai ales generațiilor tinere, dacă ele nu sunt în tine, nu sunt ale tale, nu le trăiești și nu le manifești.

Un Adevăr, oricât de mare și de important ar fi el, devine adevărul meu, abia după ce parcurg toți pașii logici și necesari: Aud despre acest Adevăr, îl ascult, meditez asu-pra lui, mi-l asum, dar devine adevărul meu, abia după ce eu însumi îl aplic, dacă eu trăiesc acel adevar, eu trăiesc în acel adevăr, abia atunci, el devine Adevărul meu!

Voi încerca prin cărțile ce le am în pregătire, să scriu despre toate aceste lucruri și despre cât mai multe altele, împărtășind o experiență de viață cu multe momente de dramatism, din care mulțumesc lui Dumnezeu, am ieșit cu credința întărită, cu mai mare iubire de oameni, de Țară, de Neam, de Lume.

Vă dorec tuturor un sfârșit de an Binecuvântat, intrând într-un Nou An mai buni, mai oameni, mai împliniți,, mai plini de nădejde și dorința de a fi netulburați și nestrămutați, făcători ai Binelui și Păcii în numele Adevărului. Așa să ne ajute Dumnezeu pe fiecare i pe toți!

Cu respect frățesc,

Ioan Savu, Timișoara, 15 decembrie 2016

        Adaugă comentariu


 
Categorii
Starea vremii
Statistici
Sunteti al vizitator