Calendar
Dec 2018
DLMaMiJVS
      1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
Maxime
  • "Cei care au privilegiul de a şti, au datoria de a acţiona".
    (Albert Einstein)

  • "Tot ce-i trebuie răului ca să reuşească este ca oamenii buni să nu facă nimic".
    (Edmund Burke)

  • "Rugăciunile încep să fie ascultate atunci când vocea care le rosteşte a pierdut puterea de a răni".

  • "Viaţa nu se măsoară cu numărul de respiraţii pe care le aveţi, ci în momente care îţi taie răsuflarea".
    (Rainer Maria Rilke)

  • Ai răbdare cu toate cele nerezolvate din inima ta Şi încearcă să iubeşti înseşi întrebările ... Nu căuta răspunsurile, ce nu ţi-ar putea fi oferite acum, pentru că n-ai putea să le trăieşti [oricum]. Ideea este, să trăieşti totul. Trăieşte întrebările acum. Poate ulterior, într-o zi departe în viitor, treptat, fără chiar să-ţi dai seama, tu îţi vei trăi drumul către răspuns.

  

Constantin Tănase

 

Pleac-ai noştri, vin ai noştri, noi rămânem tot ca proştii!

                           Ne-am trezit din hibernare
                           Şi-am strigat cât am putut:
                           Sus Cutare! Jos Cutare!
                           Şi cu asta ce-am făcut?

                           Am dorit, cu mic, cu mare,
                           Şi-am luptat, cum am ştiut,
                           S-avem nouă guvernare,
                           Şi cu asta ce-am făcut?

                           Ca mai bine să ne fie,
                           Ne-a crescut salariul brut,
                           Dar trăim în sărăcie,
                           Şi cu asta ce-am făcut?

                           Ia corupţia amploare,
                           Cum nicicând nu s-a văzut,
                           Scoatem totul la vânzare,
                           Şi cu asta ce-am făcut?

                           Pentru-a câştiga o pâine,
                           Mulţi o iau de la-nceput,
                           Rătăcesc prin ţări străine,
                           Şi cu asta ce-am făcut?

                           Traversăm ani grei cu crize,
                           Leul iar a decăzut,
                           Cresc întruna taxe-accize,
                           Şi cu asta ce-am făcut?

                           Totul este ca-nainte,
                           De belele n-am trecut,
                           Se trag sforile, se minte,
                           Şi cu asta ce-am făcut?

                           Se urzesc pe-ascuns vendete,
                           Cum nicicând nu s-a văzut,
                           Ţara-i plină de vedete,
                           Şi cu asta ce-am făcut?

                           Pleacă-ai noştri, vin ai noştri!
                           E sloganul cunoscut;
                           Şi cu asta ce-am făcut?

         “N i m i c    n o u    s u b    s o a r e”
         N i m i c    n u – i    î n t â m p l ă t o r    î n    l u m e

Orice asemănare între cele de mai sus, scrise de regretatul artist român, în urmă cu 65 de ani, şi zilele pe care le trăim azi, noi românii, nu-i deloc întâmplătoare.

         Oare    asta–i    soarta    noastră,    fraţi    români?

         Suntem chiar tâmpiţii planetei?
         N-avem nici un pic de minte, că de demnitate oricum nu-i cazul?
         Cât de jos trebuie să cădem? Cât să mai plecăm capul?
         Care-i menirea fiecăruia din noi, deci şi a oamenilor de cultură
         (sau ce-şi zic “de cultură“)?

Constantin Tănase, un talentat artist român, s-a născut la 5 iulie 1880, a murit la Bucureşti, în anul 1945. Moartea i s-a tras din hotărârea de a spune lucrurilor pe nume. Constantin Tănase încă mai juca în Bucureşti, la un an de la invazia sovietică. Într-unul din spectacolele sale, satirizând fărădelegile hoardelor bolşevice, între care obsesia invadatorilor pentru ceasuri de orice fel, pentru care jefuiau oamenii în plină stradă, ziua în amiaza mare, somând victimele: „Davai Ceas!” (Dă-mi ceasul!), artistul a introdus următorul monolog:

                           Rău era cu “der, die, das”
                           Da-i mai rău cu “davai ceas”
                           De la Nistru pân’ la Don
                           Davai ceas, davai palton
                           Davai ceas, davai moşie
                           Haraşo tovărăşie!

După mai multe reprezentaţii a fost arestat, ameninţat cu moartea şi i s-a ordonat să nu mai joace piesa. În următorul spectacol a apărut pe scenă într-un pardesiu imens, cu mânecile pardesiului căptuşite de sus până jos cu ceasuri de mână. Spectatorii l-au aplaudat frenetic la apariţie, deşi actorul nu a scos nici un cuvânt. Apoi şi-a descheiat pardesiul, scoţând la iveală un ceas cu pendulă! A spus doar:

“El tic, eu tac, el tic, eu tac”.

Două zile mai târziu, marele actor era mort.
Vă întrebaţi ce rost a avut sacrificiul lui? N-ar fi fost mai câştigat dacă ar fi făcut cuplete despre vreun contabil, s-au vreo casieră? – ştiţi dumneavoastră, “capul plecat sabia nu-l taie”.
Uite că nu! N-a putut. Cu orice risc! Nu-şi putea permite. Spunea totdeauna lucrurilor pe nume. Altfel nu mai era el. Era parte din conştiinţa trează a acestei naţii! Avea conştiinţa faptului că e un reper.
Este un perfect exemplu de conştientizare şi asumare. După cum vedem, cultura este nu numai instrucţie şi talent. Este mult mai mult. Este şi conştiinţa manifesta! Este asumare!
Trezeşte-ne Doamne, şi dă-ne tărie de caracter!

Ioan Savu          

        Adaugă comentariu


 
Categorii
Starea vremii
Statistici
Sunteti al vizitator