Calendar
Apr 2018
DLMaMiJVS
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
Maxime
  • "Cei care au privilegiul de a şti, au datoria de a acţiona".
    (Albert Einstein)

  • "Tot ce-i trebuie răului ca să reuşească este ca oamenii buni să nu facă nimic".
    (Edmund Burke)

  • "Rugăciunile încep să fie ascultate atunci când vocea care le rosteşte a pierdut puterea de a răni".

  • "Viaţa nu se măsoară cu numărul de respiraţii pe care le aveţi, ci în momente care îţi taie răsuflarea".
    (Rainer Maria Rilke)

  • Ai răbdare cu toate cele nerezolvate din inima ta Şi încearcă să iubeşti înseşi întrebările ... Nu căuta răspunsurile, ce nu ţi-ar putea fi oferite acum, pentru că n-ai putea să le trăieşti [oricum]. Ideea este, să trăieşti totul. Trăieşte întrebările acum. Poate ulterior, într-o zi departe în viitor, treptat, fără chiar să-ţi dai seama, tu îţi vei trăi drumul către răspuns.

  

Molitfele Sfântului Vasile cel Mare

 

Molitfele (slav. molitva = rugăciune) sau rugăciunile alcătuite de Sfântul Vasile cel Mare (330-379) sunt înserate în Molitfelnic şi în Aghiasmatar, cărţi de cult indispensabile oricărui slujitor al altarului, la capitolul intitulat „Dezlegări, molitfe şi rugăciuni la felurite neputinţe şi boli”.

Cunoscute cu numele de „Molitfele Sfântului Vasile cel Mare pentru cei care pătimesc de la diavol şi pentru toată neputinţa, care se citesc şi în ziua Sfântului Vasile”, aceste rugăciuni, cu o vechime de peste 1600 de ani, „au un puternic efect vindecător dacă sunt citite cu credinţă şi potrivit rânduielilor bisericeşti”, scria mitropolitul Bartolomeu Anania .

Datorită puterii lor, moliftele sau rugăciunile Marelui Vasile, ca şi cele ale Sfântului Ioan Gură de Aur, au fost şi sunt foarte căutate şi cerute de către credincioşi, fapt pentru care, uneori, s-a constatat din partea celor ce le citesc „o atitudine lipsită de echilibru duhovnicesc” .

Pentru a evita excesele străine de duhul credinţei şi al bunei-cuviinţe pastorale, precum şi practicile dăunătoare unităţii liturgice, săvârşite cu ostentaţie sau din motive pecuniare, Sfântul Sinod al Bisericii noastre a hotărât ca ierarhii „să adreseze clerului îndrumarea pastorală şi duhovnicească de a respecta rânduiala citirii moliftelor Sfântului Vasile cel Mare în zile de post, în cazuri individuale şi, după caz, în legătură cu Taina Sfântului Maslu, atunci când bolnavul solicită, această rânduială trebuind să fie însoţită de post şi spovedanie, atât din partea clericilor, cât şi a credincioşilor” .

Rugăciunile sau molitfele Sfântului Vasile cel Mare „înrourează evlavia credincioşilor noştri în toate momentele lor de bucurie sau de întristare, de mulţumire sau de suferinţă turnând balsamul mângâietor al încrederii în harul dumnezeiesc şi în puterile lor. Mai ales în ziua pomenirii sale, credincioşii ţin să li se citească pentru sporul lor duhovnicesc, pentru sănătate şi fericire, rugăciunile Marelui Vasile, pe care le ascultă cu adâncă evlavie” .

Ele fac parte din categoria rânduielilor numite de Biserică exorcisme, sunt incluse în cadrul ierurgiilor, adică a slujbelor pentru binecuvântarea şi sfinţirea anului, a naturii înconjurătoare şi a diferitelor lucruri sau obiecte de folos omului şi se citesc, îndeobşte, „pentru eliberarea omului, a naturii şi a lucrurilor de sub înrâurirea şi puterea nefastă a diavolului sau a duhurilor rele. Rugăciunile acestea au, de obicei, formă imperativă, de poruncă, de imprecaţie sau de blestem; prin ele, puterile răului sunt conjurate, în numele Domnului, să plece de la omul sau lucrul exorcizat, să se depărteze de la el şi să nu-i mai facă nici un rău”, scria preotul profesor dr. Ene Branişte .

Astfel de ierurgii sunt, de asemenea, exorcismele clasice de la Taina Botezului, molitfele Sfântului Trifon „la ţarini (holde), la vii şi la grădini, când se întâmplă să fie stricate de sălbăticiuni sau de alte vietăţi ca: lăcuste, gândaci şi altele” , cele patru rugăciuni sau molitfe ale Sfântului Ioan Gură de Aur, „care de obicei se citesc în continuarea molitfelor Sfântului Vasile cel Mare şi molitfele Sfântului Ciprian.

Molitfele Sfântului Vasile cel Mare sunt în număr de trei şi se citesc în ziua (sărbătoarea) închinată lui (1 ianuarie), „pentru cei care pătimesc de la diavol şi pentru toată neputinţa” . Aceste rugăciuni se deosebesc de celelalte rânduieli şi slujbe prin aceea că sunt, de fapt, rostite sub formă de blestem asupra duhului şi puterii celui rău, adică a diavolului”. Prin citirea lor se doreşte, aşadar, înlăturarea sau alungarea diavolului şi a lucrării sale malefice, îndreptată împotriva oamenilor şi a naturii înconjurătoare .

Prima rugăciune, mai scurtă, este adresată către „Dumnezeul dumnezeilor şi Domnul domnilor, făcătorul cetelor de foc şi lucrătorul puterilor celor fără de trup […], Cel ce a aruncat din cer pe căpetenia îngerilor […] şi pe îngerii cei împreună cu dânsul potrivnici, care s-au făcut diavoli …”, Care este rugat să „poruncească diavolilor să se depărteze cu totul, ca să nu facă nici o vătămare acestui suflet pecetluit …” (Molitfelnic, p.304-305).

Rugăciunea a doua, mult mai bogată în conţinut, este un blestem adresat direct diavolului: „Te blestem pe tine, începătorul răutăţilor şi al hulei […], ieşi şi te depărtează de la robul (roaba, robii) lui Dumnezeu […], teme-te de asemănarea lui Dumnezeu celui întrupat şisă nu te ascunzi în robul (roaba, robii) lui Dumnezeu (N)”. Se arată, totodată, cât poate fi de diversificată şi nocivă lucrarea celui rău, „ispititorul şi aflătorul tuturor răutăţilor”, asupra oamenilor.

Cea de-a treia rugăciune, la fel de extinsă, este adresată către „Dumnezeul cerurilor […], Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos […]” şi către „Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu”, Care, împreună cu „preaputernicul şi de viaţă făcătorul Duh”, să izgonească de la (N) toată lucrarea diavolească, „toată neputinţa, tot duhul necurat” şi să insufle „într-însul Duhul cel paşnic, ca fiind păzit de El, să facă roade de credinţă, de fapte bune …”.

Rugăciunile Sfântului Vasile, „frumoase şi bogate în conţinut teologic, sunt o dovadă de netăgăduit a credinţei din totdeauna a Bisericii în existenţa şi lucrarea celui rău, mărturisită, de altfel, de toate religiile. În cuprinsul lor ies în evidenţă multiplele „modalităţi şi forme prin care diavolul este prezent şi lucrează în viaţa oamenilor” .

În acest sens, Nicolae Steinhardt scris, cândva, că „demonismul, vai, e o realitate”, iar Sfântul Iustin Popovici arăta că „lumea întreagă zace sub puterea celui rău pentru că păcatele au doborât-o şi nu-şi doreşte, nici nu vrea să se ridice […]. Dumnezeul-Om, Hristos este cel ce a pierdut stăpânirea morţii, El este Cel ce a zdrobit pe diavol şi a nimicit păcatul”, iar noi „am primit de la Domnul putere asupra tuturor demonilor şi asupra căpeteniilor lor” .

Referindu-se la prezenţa şi lucrarea celui rău, preotul profesor Dumitru Stăniloae, învăţa că acesta încearcă să ne lege de „suprafaţa lucrurilor, făcând-o frumoasă, dar de o frumuseţe nespirituală, netransparentă sau înfăţişând-o ca pe ultima realitate, nelăsându-ne să pătrundem la sensurile lor”. Tot el atrăgea atenţia asupra faptului că duhurile necurate pot intra „atât de intim în duhul şi trupul nostru, încât ne este greu să distingem manifestarea noastră de manifestarea lor” .

Mântuitorul Iisus Hristos nu numai că a vorbit despre existenţa diavolului şi lucrarea lui în lume şi în oameni, ci îl scoate din cei demonizaţi şi recomandă ca arme de luptă împotriva lui, rugăciunea şi postul (Matei 8, 28-34; 17, 21; Luca 8, 26-39). Sfinţii Apostoli au primit de la El putere asupra duhurilor necurate, pe care au transmis-o apoi ucenicilor şi prin ei episcopilor şi preoţilor, până în ziua de azi.

Sfinţii Părinţi, la rândul lor, s-au străduit să-i protejeze pe credincioşi de lucrarea celui rău, aşa că au alcătuit „rugăciuni şi rânduieli prin care să-i înlăture prezenţa” . Între acestea sunt, aşadar, molitfele Sfântului Vasile, foarte căutate de către unii credincioşi, care nu totdeauna se află însă sub puterea celui rău. De altfel, aşa cum scria preotul profesor Nicolae Necula, „nu orice formă a răului din viaţa noastră este urmarea, efectul sau sensul demonizării, ci mai degrabă efectul păcatului de care trebuie să scăpăm prin spovedanie şi prin hotărârea de a nu-l mai face şi nu prin citirea Molitfelor Sfântului Vasile cel Mare sau a altor molitfe, dezlegări, rugăciuni sau rânduieli” .

Aşa stând lucrurile, întrebarea firească pe care ne-o putem pune fiecare este când şi cu ce scop trebuie citite molitfele Marelui Vasile, care este persoana autorizată să facă acest lucru şi cum ne pregătim pentru primirea lor?

1. Aşa după cum am arătat mai sus, aceste rugăciuni speciale se citesc, cu îngenunchere, în ziua de 1 ianuarie, la slujba sfintei Liturghii, zi care coincide cu începutul Anului Nou, ce trebuie aşezat „sub semnul luminii şi prezenţei lui Dumnezeu în viaţa oamenilor, prin înlăturarea puterii sau influenţei diavolului” . Citirea lor se mai obişnuieşte atunci când este oficiată slujba sfeştaniei (sfinţirea mică a apei), mai ales în Postul Paştilor sau odată cu săvârşirea Tainei Sfântului Maslu.

Unii preoţi le citesc în legătură cu rânduiala care se face la casa sau locul ce sunt supărate de farmece sau descântece sau împreună cu „Rânduiala rugăciunii pentru cei ce sunt tulburaţi şi supăraţi de duhuri necurate”. Dacă se întâmplă a fi citite singure, se recomandă să înceapă cu binecuvântarea, rugăciunile începătoare, troparele de umilinţă şi să se încheie cu otpustul zilei respective .

Pe lângă cele arătate este recomandat ca molitfele Sfântului Vasile cel Mare să fie citite numai în situaţii speciale, îndeosebi asupra celor ce sunt posedaţi de diavol, dar numai după sfânta Liturghie şi Vecernie, ori după Sfeştanie sau Maslu, săvârşite acasă, aşa cum se poate vedea şi din denumirea lor. În asemenea împrejurări, pe lângă pregătirea preotului şi harul dumnezeiesc prin care se efectuează exorcizarea, un rol foarte mare îl are credinţa celor apropiaţi persoanei demonizate. Edificatoare, în acest sens, este minunea săvârşită de către Hristos Domnul, după Schimbarea la Faţă în muntele Taborului, asupra copilului stăpânit de duhuri necurate, la rugămintea şi datorită credinţei tatălui său .

Când un credincios se confruntă cu neputinţe grave, care trenează de mulţi ani şi nu au putut fi vindecate prin tratament medical de specialitate şi prin mijloacele duhovniceşti puse la dispoziţie de Biserică sau când asupra unei localităţi ori asupra unei ţări se abat calamităţi soldate cu nenumărate pierderi omeneşti şi pagube materiale majore, despre care se crede că se datorează lucrării celui rău, se pot citi aceste rugăciuni, respectându-se însă, cu stricteţe, rânduielile de pregătire atât de către preot cât şi de enoriaşi.

Pe lângă acestea, un alt motiv pentru a recurge la citirea rugăciunilor Marelui Vasile îl constituie blestemul arhieresc, preoţesc sau cel al părinţilor trupeşti. Astfel, persoana asupra căreia a fost rostit un asemenea blestem trebuie să se pregătească îndelung prin post şi rugăciune, prin curăţenie trupească şi sufletească şi numai după aceasta poate solicita dezlegarea din blestem prin rugăciunile Sfântului Vasile. Dacă această pregătire duhovnicească nu este făcută după rânduială, cu pocăinţă şi evlavie, citirea molitfelor va avea consecinţe negative asupra respectivului credincios, şi asupra preotului slujitor, peste care necuratul se năpusteşte cu şi mai multă putere.

Într-o carte recent apărută se relatează o întâmplare extrem de relevantă pentru tema pe care o tratăm, petrecută în Rusia, pe timpul regimului comunist. La o mănăstire au venit nişte „angajaţi sovietici sus-puşi” care au dorit să inspecteze aşezământul monahal, inclusiv biserica. Când au intrat activiştii, în biserică se citeau rugăciunile Sfântului Vasile, iar „oamenii se tăvăleau pe podea, urlând ca fiarele sălbatice. Dar închipuiţi-vă starea musafirilor sus-puşi când una dintre doamnele care veniseră cu ei, un important angajat sovietic, a început dintr-o dată să sâsâie, să miaune prin toată biserica, de parcă ar fi fost pisică, să se tăvălească pe podea şi pe deasupra, să strige nişte necuviinţe, pe care nici bărbaţii încercaţi nu le mai auziseră!”.

După câteva zile respectiva activistă a revenit la mănăstire şi l-a întrebat pe ieromonahul care citise rugăciunile ce se întâmplă cu ea. Răspunsul a fost că este stăpânită de un demon şi că „Domnul a rânduit să te aducă la credinţă prin boală”.

De atunci a început să vină des la mănăstire, a făcut o spovedanie completă, cu mare pocăinţă, s-a împărtăşit cu Sfintele Taine şi „pornirile de îndrăcire nu s-au mai repetat” . Lucrarea citată mai precizează că în Rusia înainte de revoluţie, medicii psihiatrii îi deosebeau pe oamenii bolnavi psihic de cei îndrăciţi punând înaintea bolnavului câteva ceşti identice cu apă obişnuită şi una cu aghiasmă. „Dacă pacientul bea liniştit apa din toate ceştile, îl trimiteau la spital. Iar dacă refuza să bea din ceaşca cu aghiasmă, începea să facă tărăboi şi cădea în stare de inconştienţă, vindecarea lui era de competenţa exorcistului” .

Prin urmare, molitfele Sfântului Vasile cel Mare se citesc de către preot numai atunci când există certitudinea că „într-o casă, într-o familie, în viaţa unui credincios s-ar manifesta lucrarea şi prezenţa celui rău”.

Din păcate, constatăm că, în ultimii ani, citirea lor a devenit aproape „o modă”, foarte mulţi credincioşi care se confruntă cu probleme minore de familie, de sănătate ori de serviciu, apelând la aşa-zişii preoţi „cu har”, unii excluşi din preoţie, pentru a li se citi aceste molitfe, de cele mai multe ori pentru sume mari de bani. Aceştia uită că „prea deasa lor întrebuinţare creează psihoza unei prea mari prezenţe şi posesiuni a credincioşilor de către diavol”.

Credinciosul adevărat ştie însă că viaţa lui se află în mâna lui Dumnezeu, că „stăpânirea asupra noastră o are Dumnezeu şi nu diavolul” , aşa cum spunea Psalmistul: „Al Domnului este pământul şi plinirea lui, lumea şi toţi cei ce locuiesc întru ea” (Psalmul 23, 1).

2. Referitor la săvârşitorii acestor molitfe, preotul profesor Dumitru Stăniloae sublinia că „slujba de exorcizare o săvârşeşte fiecare episcop sau preot, având această datorie, canonică şi legală, prin misiunea pastorală şi sfinţitoare primită odată cu Sfânta Taină a Hirotoniei. Deci aceasta nu este o practică nouă, introdusă întâmplător în rânduiala vieţii creştine de unii slujitori bisericeşti, ci este o practică moştenită din activitatea Mântuitorului Iisus Hristos şi a Sfinţilor Apostoli, transmisă prin Sfinţii Părinţi şi legiferată de canoane” .

Pentru oficierea acestor ierurgii, preotul trebuie să respecte „rânduiala slujbei din Molitfelnic, nelăsând nimic la o parte, dar nici născocind sau adăugând ceva de la sine”. Datoria slujitorului Bisericii este de a „insufla celor prezenţi respect pentru cele sfinte şi încredere în puterea şi ajutorul lui Dumnezeu” şi de a le săvârşi cu pregătirea şi evlavia cuvenite .

Întrucât „exorcizarea este un lucru foarte greu şi foarte primejdios”, preoţii care o săvârşesc trebuie să primească „binecuvântarea specială” a duhovnicului şi ajutorul său prin pomenirea la rugăciune . Datorită faptului că aceste rugăciuni sunt blesteme împotriva diavolului, sunt preoţi care se feresc de citirea lor, „pentru ca nu cumva duhul cel rău izgonit dintr-un loc să facă rău familiei lor” . Pe de altă parte, sunt şi preoţi, aşa-zişi „harismatici” care le citesc nu numai asupra celor posedaţi, cum este rânduiala stabilită de Biserică, ci le folosesc, fără pregătirea cuvenită, pentru orice fel de nevoinţe ale credincioşilor, din păcate în scopul obţinerii de foloase băneşti.

Procedând astfel, ele nu sunt de folos, nu contribuie la îndepărtarea problemelor, ci sporesc ispitele, încercările şi lucrarea celui rău şi asupra slujitorului bisericesc şi asupra credincioşilor care le solicită fără discernământ duhovnicesc şi fără binecuvântare, de cele mai multe ori pentru că pregătirea lor teologică lasă foarte mult de dorit.

Mitropolitul Antonie Plămădeală atrăgea atenţia preoţilor care banalizează rugăciunile Marelui Vasile, citindu-le ca pe nişte rugăciuni obişnuite şi creându-şi o aureolă de „taumaturgi” ori „harismatici” că „a lăsa pe credincioşi să creadă că tu ai puteri supranaturale, că ai daruri de taumaturg (vindecător, n.n.), că ai vedenii care presupun o vrednicie a ta, ştiind să citeşti în suflete păcatele, trecutul şi viitorul, toate acestea nu ar însemna altceva decât o disimulată manevră de a uzurpa locul lui Hristos.

Cine are cu adevărat aceste daruri – arăta mitropolitul Antonie – şi le are de la Dumnezeu, nu le strigă pe uliţe, nu se laudă cu ele, nu şi le arogă, nu se foloseşte de ele ca de o firmă de reclamă, ci se ascunde, se smereşte, face uz de ele în public numai la mare nevoie, numai în cazuri excepţionale, rămânând permanent supus Bisericii în dogmă şi în disciplină şi mai degrabă se teme de aceste daruri decât se mândreşte cu ele .

Molitfele Sfântului Vasile cel Mare nu pot fi citite, în nici o situaţie, de către mireni. Aceştia şi monahii nehirotoniţi au destule arme ca să se apere de diavol: Sfânta Cruce, smerenia, rugăciunea (psalmii lui David), postul, apa sfinţită, spovedania, împărtăşania, precum şi tot harul Bisericii primit prin intermediul Sfintelor Taine, spunea părintele Dumitru Stăniloae .

3. Fiind rugăciuni care se citesc numai în cazuri de excepţie, mai ales asupra celor ce sunt posedaţi de duhuri necurate, se înţelege de la sine că pregătirea slujitorilor Bisericii şi a celor asupra cărora urmează a fi citite trebuie să fie excepţională. Astfel, Iisus Hristos Mântuitorul ne învaţă că demonii şi lucrarea lor se poate îndepărta „numai cu rugăciune şi cu post” (Marcu 9, 29).

Deşi Biserica nu a stabilit o rânduială specială în acest sens, din spusele Mântuitorului reiese limpede că cele două mijloace de desăvârşire duhovnicească sunt indispensabile preotului, în lucrarea sa de exorcizare. De asemenea, dacă o persoană aflată sub stăpânirea celui rău nu se poate ruga şi nu poate posti, poate să facă familia acest lucru pentru el. Pe lângă post şi rugăciune, de foarte mare importanţă este participarea la sfânta Liturghie în duminici şi sărbători.

Din păcate, uneori se constată că anumiţi slujitori ai altarelor, e drept puţini, acordă o mai mare importanţă molitfelor Sfântului Vasile ori Tainei Maslului, neglijând sfânta Liturghie, Spovedania şi Împărtăşania.

Credincioşii trebuie învăţaţi, totodată, că pentru a se pune la adăpost de lucrarea celui rău este necesar a trăi o viaţă fără de păcat, pentru că, de cele mai multe ori, răul din viaţa noastră nu este din pricina demonizării ci din cauza unei vieţi păcătoase.

Credinciosul care se roagă zilnic, se spovedeşte şi se împărtăşeşte cu regularitate, respectă rânduiala postului, săvârşeşte fapte de milostenie, frecventează biserica, citeşte acatiste, cărţi de spiritualitate creştin-ortodoxă, Biblia şi scrierile Sfinţilor Părinţi, înlătură mult mai uşor ispitele şi încercările ce vin din partea diavolului, fiind pe deplin încredinţat că „stăpânirea asupra noastră o are Dumnezeu şi nu diavolul care pătrunde incidental în viaţa noastră şi mai ales dacă îi îngăduim” .

În concluzie, molitfele Sfântului Vasile cel Mare sunt rânduieli speciale, pentru situaţii speciale şi nu slujbe de fiecare zi, care pot fi citite oricând, de oricine şi pentru oricine şi mai ales pentru obţinerea unor foloase băneşti. Slujitorii bisericeşti care vor să se afirme ca mari taumaturgi, vindecători, posesori ai unor harisme speciale, pe care nu le au ceilalţi preoţi, între care nu puţini au fost excluşi din cler pentru abateri canonice şi disciplinare, şi care citesc aceste rugăciuni zilnic, fără nici o pregătire, fără discernământ şi fără binecuvântare, înşeală buna credinţă a credincioşilor, profită de necazurile lor primind sume de bani şi punându-se, de bună voie, în slujba celui rău.

La rândul lor, credincioşii trebuie să cunoască temeinic învăţătura de credinţă a Bisericii noastre şi sfintele slujbe pe care aceasta le-a rânduit, să stea sub ascultarea părintelui duhovnic, să nu accepte improvizaţiile aşa-zişilor preoţi „harismatici” şi să solicite citirea rugăciunilor Sfântului Vasile cel Mare numai după ce au fost epuizate toate celelalte rânduieli din tezaurul nostru liturgic.

Preot dr. Ionel Popescu

        Adaugă comentariu


 
Categorii
Starea vremii
Statistici
Sunteti al vizitator