Magii de la Răsărit, pelerini pe calea mântuirii

Unul dintre cele mai frumoase şi tainice momente legate de istoria naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pe care îl surprinde în câteva versete extrem de interesante doar Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei este, fără îndoială, cel cu privire la venirea magilor şi la închinarea lor în faţa Pruncului minunat, născut în sărăcăcioasa iesle a Betleemului.

„Iar dacă S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii – scrie evanghelistul Matei – în zilele lui Irod regele, iată magii de la răsărit au venit la Ierusalim, întrebând: Unde este Cel ce S-a născut rege al iudeilor? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui”.

Şi auzind, regele Irod s-a tulburat şi tot Ierusalimul împreună cu el. şi adunând pe toţi arhiereii şi cărturarii poporului, căuta să afle de la ei: Unde este să se nască Hristos? Iar ei i-au zis: În Betleemul Iudeii, că aşa este scris de proorocul […].

Atunci Irod chemând în ascuns pe magi, a aflat de la ei lămurit în ce vreme s-a arătat steaua. Şi trimiţându-i la Betleem, le-a zis: Mergeţi şi cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc şi dacă îl veţi afla, vestiţi-mi şi mie, ca, venind şi eu, să mă închin Lui. Iar ei, ascultând pe rege, au plecat şi iată, steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit şi a stat deasupra, unde era Pruncul. Şi văzând ei steaua, s-au bucurat cu bucurie foarte mare. Şi intrând în casă, au văzut pe Prunc, împreună cu Maria, mama Lui şi căzând la pământ, s-au închinat Lui şi deschizând vistieriile lor, i-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă. Iar luând înştiinţare în vis să nu se mai întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în ţara lor” (Matei 2, 1-12).

Prezenţa magilor sau a înţelepţilor de la Răsărit la leagănul Pruncului Iisus a dat naştere, de-a lungul timpului, la foarte multe ipoteze, comentarii şi interpretări, unele demne de luat în considerare, altele fiind de domeniul legendei. Teologii, oamenii de ştiinţă, istoricii şi cercetătorii vieţii religioase au încercat să stabilească cine au fost aceşti bărbaţi veniţi din părţile îndepărtate ale Extremului Orient, care a fost numărul lor, ce i-a determinat să străbată cu caravanele acele distanţe impresionante de aproximativ 1500 de km şi ce semnificaţie au darurile oferite Pruncului Iisus.

Cântările bisericeşti subliniază că magii făceau parte din rândul celor „ce slujeau stelelor” şi de „la stea s-au învăţat” să se închine „Soarelui dreptăţii” şi să cunoască „Răsăritul cel de sus” (Troparul Naşterii Domnului). Ei erau, totodată, „împăraţii de la Răsărit” (Sedealna Utreniei Naşterii) care au văzut „minunata mergere a stelei celei noi şi neobişnuite, de curând ivită, înaintea căreia se plecau cerurile” şi s-au învrednicit să-L mărturisească pe „Hristos Împăratul născut pe pământ, în Betleem, spre mântuirea noastră” (Tropar din rânduiala Utreniei Naşterii Domnului).

O proorocie străveche, consemnată în Cartea Psalmilor, îi numeşte pe magi tot împăraţi şi reprezentanţi ai tuturor împăraţilor pământului în faţa Celui ce „va împărăţi pe tronul şi peste împărăţia lui David […], de acum şi până-n veac” (Isaia 9, 6): „Împărăţia Tarsisului şi insulele daruri vor aduce, împăraţii Arabilor şi ai reginei Saba prinoase vor aduce. Şi se vor închina Lui toţi împăraţii pământului, toate neamurile vor sluji Lui […]. Numele Lui va dăinui pe vecie; cât va fi soarele va fi pomenit numele Lui. Se vor binecuvânta întru el toate seminţiile pământului; toate neamurile îl vor ferici pe El […]. Tot pământul se va umple de slava Lui” (Psalmul 71, 10-11; 17-18 şi 21).

Potrivit acestui psalm, magii au venit la Betleem din răsărit (Babilon, Persia, Arabia), ca reprezentanţi ai tuturor împărăţiilor şi popoarelor lumii, care aveau tot atâta nevoie de mântuire, cât avea şi poporul ales. Împăraţi, înţelepţi sau mai degrabă preoţi păgâni iniţiaţi probabil şi în astrologie, având origini babiloniene, persane ori arabe, magii au fost la curent cu profeţiile mesianice , care circulau în Orient din vremea când poporul iudeu era în robia babilonică şi întreţineau speranţa oamenilor în venirea unui „Eliberator, Răscumpărător, Mântuitor”, pentru a-i ridica din starea de decădere morală în care se aflau. De altfel, întreg Orientul era frământat de ideea unui Salvator şi de credinţa că va veni o zi când lumea va fi ocârmuită de un trimis al Providenţei divine. În temple şi oracole se vorbea, cu insistenţă, în graiul potrivit cu felul lor de exprimare, despre acest lucru. Astrologii făceau, la rândul lor, fel de fel de calcule pentru a stabili, după constelaţiile cereşti, data naşterii Mântuitorului, cel atât de aşteptat şi de dorit.

O altă ipoteză, susţinută şi de unii Părinţi ai Bisericii, îi prezintă pe magi ca descendenţi ai lui Noe şi ai celor trei fii ai săi: Sem, Ham şi Iafet, din care se trage tot neamul omenesc . Ei ar fi fost, aşadar, trimişii celor trei rase umane, al celor trei continente cunoscute atunci (Asia, Africa şi Europa) veniţi să îngenuncheze cu hainele lor strălucitoare pe paiele staulului. Această prosternare simbolizează supunerea conducătorilor, a regilor şi a întregii lumi în faţa lui Iisus. Magii sunt consideraţi, de asemenea, reprezentanţi ai ştiinţei ce vine să se închine în faţa noii ştiinţe a iubirii, adusă şi răspândită în lume de către Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos Mântuitorul.

Din Tradiţie se ştie că magii au fost trei, după numărul darurilor oferite Pruncului Iisus: aur, tămâie şi smirnă. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că i-au oferit aur, ca unui rege, tămâie ca lui Dumnezeu şi smirnă, ca unui om care va muri. „Însă darurile aduse exprimau ceva din Persoana divino-umană a lui Iisus Hristos, adică cele două firi – dumnezeiască şi omenească – unite în una şi aceeaşi persoană a Fiului lui Dumnezeu întrupat. Aşadar, magii cunoşteau destul de multe despre ceea ce era şi mai ales despre ceea ce va însemna Pruncul nou născut”.

Numele celor trei magi sau înţelepţi răsăriteni menţionaţi în scrierile istoricilor Herodot, Strabon şi Xenofon, a fost consemnat într-un codice păstrat la Paris, de către venerabilul Beda (+735). Astfel, ei s-au numit: Gaşpar sau Gaspar cel mai tânăr, din părţile Mării Caspice; Melchior (regele luminii sau al răsăritului), cel mai vârstnic şi Baltazar, pare-se, rege al Babilonului, în puterea vârstei.

Aceşti magi, îmbrăcaţi în veşminte persane, au fost zugrăviţi într-un mozaic pe faţada Bisericii Naşterii Domnului din Betleem, construită de Sfânta Elena, cu sprijinul fiului său, împăratul Constantin cel Mare şi înfrumuseţată de împăratul Justinian cel Mare. Datorită acestei scene, în timpul invaziei persane din secolul al VII-lea, când multe biserici şi mănăstiri au fost distruse şi vieţuitorii au fost martirizaţi, biserica Naşterii a scăpat de profanare şi de distrugere.

Alte tradiţii pioase vorbesc despre existenţa a doi, patru sau doisprezece magi. De pildă, în tradiţia rusă se menţionează numele celui de-al patrulea mag, Artaban, care nu ar fi ajuns la întâlnirea stabilită cu ceilalţi trei, întrucât cămila sa şchiopăta. Acesta dorea să ofere Pruncului Iisus trei pietre preţioase, însă datorită unor piedici, călătoria sa a durat 30 de ani şi de fiecare dată ajungea într-un loc, după ce Iisus îl părăsea. În această perioadă de timp, a dăruit cele trei pietre în scopul salvării unui copil din Betleem, a unui bătrân înfometat şi pentru răscumpărarea unei tinere evreice. El L-a găsit, în sfârşit, pe Mântuitorul Hristos doar atunci când era răstignit pe cruce şi, ruşinat că nu mai avea ce să-i ofere, a fost răsplătit cu mângâiere şi mulţumire pentru că I-a oferit acele pietre preţioase prin intermediul celor ajutaţi.

Un calendar medieval tipărit la Köln menţionează că magii s-ar fi reîntâlnit la Sewa (Sebaste, în Armenia) în anul 54, pentru a sărbători Crăciunul. Acelaşi calendar precizează că Melchior a murit pe 1 ianuarie, în vârstă de 116 ani, Baltazar, la 6 ianuarie, în vârstă de 112 ani şi Gaşpar, la 11 ianuarie, în vârstă de 109 ani. Rămăşiţele lor pământeşti au fost aduse de către împărăteasa Elena la Constantinopol, la începutul secolului al IV-lea, şi de acolo au ajuns la Milano, probabil în timpul cruciadelor. Împăratul Frederic Barbarosa a dăruit apoi relicvele celor trei magi arhiepiscopului Rainald von Dasel, în anul 1164, ulterior acestea fiind aşezate în Domul (catedrala) din Köln, într-un sarcofag aurit ce datează din secolul al XIII-lea.

Dincolo de aceste date, mai mult sau mai puţin veridice, rămâne, însă, adevărul istoric consemnat de către Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei şi anume că cei trei magi, înţelepţi, preoţi păgâni, astrologi sau împăraţi răsăriteni au avut un rost însemnat în istoria mântuirii neamului omenesc. Ei au rămas pentru totdeauna în istoria spiritualităţii creştine ca simbol al universalităţii creştinismului.

Observatori atenţi ai corpurilor cereşti, ei au înţeles că steaua ce li s-a arătat nu era una obişnuită, ci un semn minunat, era „steaua Lui”, anume trimisă ca să-i călăuzească pe calea mântuirii, până la Betleem. Pruncul în faţa Căruia s-au închinat cu evlavie, este Mântuitorul făgăduit prin proorocii din vechime, venit în lume pentru răscumpărarea întregului neam omenesc şi pentru instaurarea unei noi ordini spirituale.

Acum îl văd cu proprii lor ochi, se conving de divinitatea Sa şi devin, din acel moment, apostoli ai Săi în mijlocul popoarelor păgâne pe care le cheamă la mântuire. În semn de recunoştinţă pentru pelerinajul obositor făcut, iconografii creştini i-au zugrăvit pe icoana Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, dar nu într-un plan apropiat ci într-unul îndepărtat, ceea ce aduce în atenţie un aspect biblic esenţial şi anume acela că în momentul naşterii Pruncului nu erau în Betleem, ci în pelerinaj pe calea mântuirii, spre „Soarele Dreptăţii şi Răsăritul cel de sus”.

Magii de la Răsărit fac parte, aşadar, din rândul milioanelor de credincioşi care au aşteptat secole de-a rândul venirea Izbăvitorului, Salvatorului, Copilului minunat trimis de Dumnezeu şi luând la cunoştinţă prin descoperire dumnezeiască despre Naşterea Lui, au pornit în pelerinaj spre Betleem, „Casa Pâinii”, spre a I se închina şi a-I oferi aurul credinţei, tămâia nădejdii şi smirna dragostei tuturor popoarelor pământului însetate după mântuire, după eliberarea de sub jugul greu al păcatului şi al morţii.
Preot dr. Ionel Popescu

        Adaugă comentariu