Calendar
Iul 2018
DLMaMiJVS
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
Maxime
  • "Cei care au privilegiul de a şti, au datoria de a acţiona".
    (Albert Einstein)

  • "Tot ce-i trebuie răului ca să reuşească este ca oamenii buni să nu facă nimic".
    (Edmund Burke)

  • "Rugăciunile încep să fie ascultate atunci când vocea care le rosteşte a pierdut puterea de a răni".

  • "Viaţa nu se măsoară cu numărul de respiraţii pe care le aveţi, ci în momente care îţi taie răsuflarea".
    (Rainer Maria Rilke)

  • Ai răbdare cu toate cele nerezolvate din inima ta Şi încearcă să iubeşti înseşi întrebările ... Nu căuta răspunsurile, ce nu ţi-ar putea fi oferite acum, pentru că n-ai putea să le trăieşti [oricum]. Ideea este, să trăieşti totul. Trăieşte întrebările acum. Poate ulterior, într-o zi departe în viitor, treptat, fără chiar să-ţi dai seama, tu îţi vei trăi drumul către răspuns.

  

ZILELE NUMĂRATE ALE DOLARULUI (4)

 

Schimbări, într-o lume în schimbare

Partea a patra.

5. Vivere pericoloso: căi de tranziție către o lume cu mai multe monede-cheie

Așadar, după această trecere în revistă (simplistă și caricaturală, recunosc, pentru că am încercat să fac acest text cât se poate de scurt și accesibil), putem să punem încă odată a doua întrebare de la care am plecat: de ce război? Ce s-a schimbat așa de mult în relațiile internaționale încât în ultimii ani anumite “state ghinioniste” (Siria, Ucraina) au fost ruinate ca urmare a unor conflicte armate desfășurate inclusiv prin sprijinul, direct sau indirect, dat de mari puteri externe către una sau alta din taberele aflate în conflict? Care sunt mizele reale pentru care marile puteri nucleare se confruntă (fie și prin “intermediari”) pe teritoriul unor “state ghinioniste” ca partea a unui joc geopolitic extrem de periculos, ce a trezit din nou spectrul posibilității unui război mondial nuclear, pe care îl credeam îngropat definitiv odată cu colapsul comunismului și sfârșitul războiului rece? S-a schimbat ceva în mod structural, în dinamica structurilor economice, tehnologice și militare de profunzime din care se hrănește puterea “marilor puteri globale”, încât acestea sunt dispuse să recurgă la “soluții militare” pentru tranșarea anumitor dispute, în disprețul normelor elementare ale “dreptului internațional”?

Răspunsul la această întrebare (foarte pe scurt și, până într-un punct, simplist) este, da, s-a schimbat ceva la nivel structural în relațiile internaționale ale lumii prezente. Această schimbare structurală (în plină desfășurare) este erodarea poziției centrale a dolarului ca monedă cheie (“key currency”) a sistemului financiar global și posibila pierdere de către FED a exclusivului și “exorbitantului privilegiu” de a crea bani din nimic (ex nihilo).

Zilele dolarului ca “monedă cheie” a sistemului financiar global sunt numărate, ne-a prevenit cu puțin timp în urmă însuși Barry Eichengreen, profesor la Universitatea Berkley și autoritate academică nr. 1 în lumea anglo-saxonă în istorie monetară oficială (https://www.project-syndicate.org/commentary/trump-causing-demise-of-dollar-diplomacy-by-barry-eichengreen-2017-10 ). Dacă și Barry Eichengreen a ajuns să ne avertizeze că dolarul în calitate de monedă-cheie e pe ducă, atunci nu ne rămâne decât ne facem cruce, să privim spre Cer cu nădejde, să ne uităm cu atenție și luciditate la întâmplările care se întâmplă în jurul nostru și să ne pregătim pentru “vremuri extrem de interesante” în următorii ani….

Cum a ajuns dolarul să fie și să rămână atâta vreme “monedă cheie” a sistemului financiar global se știe în linii mari: două războie mondiale (finanțate, în ultimă instanță, prin “transferul”, via vânzare sau capturare, a majorității rezervelor de aur din lumea veche în Fortul Knox din lumea nouă), arsenal nuclear și baze militare în întreaga lume, “ordine liberală” internațională, FMI și alte “organizații internaționale”, “inovații financiare”, petrodolar, criza datoriilor, căderea comunismului și globalizare, “capitalism de casino”, războaiele din Kuweit & Irak, etc, etc..

Ce nu se știm dar, eventual, am putea să încercăm să intuim iar, eventual să ne și pregătim sunt căile posibile prin care va avea loc tranziția de la sistemul actual la un sistem viitor în care, pe lângă dolar, vor exista și alte “monede cheie” iar, alături de FED, vor exista și alte centre de emisie monedă, atașate unor noi poli geopolitici (obligariu nucleari) și economici din Eurasia.

Evident, viitorul este în mâinile lui Dumnezeu, care EL Singur va hotărî cine, cum și peste cine va stăpâni în aceste zile ale sfârșitului, dacă nu al lumii atunci cu siguranță a națiunilor, cândva creștine, din Europa Apuseană.

Noi, muritorii de rând, putem doar să facem eventuale experimente mentale și, poate ținând seama de întâmplările trecutului (la urma urmei, vorba Ecclesiastului, “nimic nu este nou sub soare”) să ne imaginăm cum ar putea să aibă loc tranziția de la o economie globală cu o singură monedă cheie și cu un singur centru real de emisie (FED) la o economie globală în care ar exista cel puțin o altă monedă-cheie, emisă de un nou posibil centru de putere globală în Eurasia.

În principiu, se pot decela două tipuri mari de căi pentru această tranziție de importanță capitală pentru mersul lumii (poate că și pentru supraviețuirea umanității) în următoarele decade ale secolului al XXI-lea:

a) calea (relativ) pașnică, care va fi posibilă doar dacă principalii actori geopolitici de pe plan internațional vor găsi, în cadrul actualului drept internațional, prin revenirea la normele constitutive ale ONU, sau, eventual, pe noi norme agreate într-o viitoare conferință internațională, mecanisme de rezolvare a conflictelor și de definire clară a situațiilor în care este permisă utilizarea exclusiv legitimă a forței la nivel internațional (este evident că în ultimii ani mecanismele prevăzute de actualul drept internațional au eșuat lamentabil, în condițiile în care state state suverane au fost ocupate și distruse prin utilizarea forței, sub pretexte mincinoase, de tipul “arme de distrugere în masă“ de către alte state suverane, iar amenințarea cu utilizarea forței nucleare a devenit un element de fiecare zi în relațiile dintre anumite state).

Presupunând că s-ar putea găsi un limbaj comun între principalele puteri economice și nucleare din lume în ceea ce privește condițiile de utilizare legitimă a forței în relațiile dintre state, cu respectarea suveranității statelor ne-nucleare, rămâne o extrem de mare necunoscută cum s-ar putea realiza “ajustarea structurală” la noile realități politico-economice pe care le prespune existența unor limitări, fie și parțiale, la emisia de dolari fără acoperire de FED (hiperinflație și devalorizare rapidă a imenselor datorii ale statelor, dar și a economiilor individuale, după modelul pus în practică în Europa de Est în anii 90, desființarea banilor cash și introducere exclusivă a banului virtual, eventual sub formă de chip implantat la “purtător”, etc.). În orice caz, este foarte probabil că, odată ce pe plan internațional va exista o monedă cheie care chiar ar avea capacitatea să fie alternativă la dolar (euro nu intră în discuție pentru așa ceva, după cum spuneam mai devreme), o mare parte a capitalului (speculativ sau nu), denominat în dolari, va migra, din pricini diverse, către noua monedă-cheie, generând o presiune suplimentară asupra dolarului, care rămâne de văzut cât va putea fi “proptit” de FED și de diversele operațiuni mai mult sau mai puțin speciale de creștere a „cererii” față de dolar.

Bref, dacă apare o monedă-cheie alternativă la dolar, atunci tot sistemul financiar actual se va schimba radical, eventual chiar printr-un mare crash financiar cum n-a mai văzut lumea de când s-a inventat moneda fiduciară și banca centrală. Nu putem decât să sperăm și să ne rugăm că, în absența unor conflicte militare inter-statale (căci despre asta e vorba acum, despre “calea pașnică”), dacă vine crash-ul cel mare, situația va fi putea fi gestionată (democratic???) în așa fel încât, în ciuda falimentului sectorului financiar, sectorul real al economiei (cel care produce bunurile și nevoile prin care se acoperă nevoile omenești de bază) să funcționeze suficient de bine încât să furnizeze bunurile și serviciile de bază pentru asigurarea supraviețuirii populației și a păstrării unui nivel elementar de ordine publică (problema e foarte spinoasă mai ales în țările “îmbogățite cultural” cu un mare număr de imigranți musulmani și, în mod particular, în SUA, unde mai tot omul are pușcă și rămâne de văzut cum va reacționa când va fi confruntat cu consecințele financiare, economice, sociale și morale ale crash-ului financiar).

Habar nu am dacă în țara noastră cei ce primesc o soldă (bună, după cum se aude) și au drept de pensie specială pentru a se ocupa de “riscurile la adresa securității naționale” au făcut planuri și au alocat rezerve (materiale și umane) suficiente pentru gestionarea “stării de urgență” pe termen mediu (probabil că va fi vorba de ani de zile) care are toate șansele să se instaureze în condițiile unei crize economice generate de o criză financiară cu o magnitudine cu totul alta decât cea din 2008-2012. Dacă n-au făcut-o, ar trebui să se apuce de urgență și foarte temeinic de treabă, pentru că riscul unei mega-crize financiare, cu consecințe extrem de grave inclusiv în ceea ce privește “securitatea națională” este unul semnificativ în peisajul geopolitic de astăzi iar tendințele pe care le putem observa cu ochiul liber în apropiere (criza cronică a monedei euro) sau în depărtare (mutațiile economice și geopolitice din Asia) numai dătătoare de speranță nu sunt. Chiar și o criză financiară minoră sau un conflict militar cu impact economic global vor pulveriza echilibrele fragile ale economiei românești, care iarăși s-a apucat să “duduie” pe datorie. Iar dacă vine marele crash al euro sau al dolarului, totul, dar absolut totul se va schimba. De modul în care statul român, cu structurile sale văzute și nevăzute, va reuși să gestioneze această următoarea mare criză financiară (care va fi o criză structurală capitalismului de casino, nu ca mica simulare din 2008-2012) va depinde în mod critic, printre altele, și capacitatea statului român de a mai plăti pensii speciale și nu numai în perioada post-criză. Problema va fi cu adevărat spinoasă (în special pentru cei mai înfocați “atlantiști“ de la noi) dacă această următoare mare criză financiară va fi declanșată printr-un nou conflict militar inițiat de SUA undeva pe glob (Coreea de Nord, Iran, etc.). Dar cu asta deja suntem pe calea următoare, cea mai riscantă, mai dureroasă dar, din păcate, și cea mai probabilă pentru tranziția către un regim internațional caracterizat de apariția unui nou centru de emisie monedă, capabil să fie fie o alternativă reală la FED.

b) Calea războiului, cu două variante (a treia variantă, al treilea război mondial, refuz să o iau în calcul, cel puțin deocamdată).

În prima variantă, s-ar putea să avem de-a face cu un război local, dar care va avea consecințe globale majore, inclusiv în sensul accelerării declinului dolarului ca monedă-cheie (de ex., război cu utilizarea armelor nucleare în Coreea, conflict major în Orientul Mijlociu, etc). Astfel, un război între Iran și SUA (cerut insistent de multă vreme de o aripă dură a neoconilor din așa numitul “the Israel lobby” din SUA) va provoca, printre altele, un nou “șoc al petrolului”, care rămâne de văzut cum va fi gestionat, în condițiile pluralismului geopolitic din ziua de astăzi (situația e mult diferită de cea din anii 70). Nu e improbabil ca un astfel de război să genereze un “șoc al petrolului” invers, în sensul unei creșteri a ponderii cererii față de alte monede în care ar putea fi denominate o parte semnificativă a petrolului disponibil pe piață.

În cazul unui război cu Coreea de Nord, pe lângă consecințele devastatoare pentru Coreea de Sud (și poate și pentru Japonia), e foarte probabil că reacția Chinei va implica și contramăsuri de ordin financiar. În acest sens, trebuie avut în vedere faptul că Japonia, China și Coreea de Sud sunt creditori majori ai SUA, prin deținerea unor imense rezerve valutare în dolari. O decizie a guvernului chinez de a arunca pe piață o cantitate uriașă de dolari ar genera probleme foarte mari pentru moneda americană, poate chiar chiar un colaps al dolarului.

Introducerea în ecuație a dimensiunii financiare, în contextul strategic dat de o posibilă strategie pe termen lung a Chinei de a transforma yuanul într-o monedă-cheie alternativă la dolar, aruncă o lumină suplimentară asupra situației foarte complicate din Asia de Sud-Est. Astfel, pe lângă rezultatul imediat, de a-i furniza regimului lui King Jong-un o “asigurare de democratizare” (dovedită necesară de experiențele nu tocmai fericite ale lui Saddam Hussein sau Gaddafi), dezvoltarea capacității nucleare a Coreei de Nord s-ar putea să aibă un impact asupra opțiunilor Japoniei și Coreei de Sud de păstrare a rezervelor valutare. Dacă SUA nu obțin de-nuclearizarea regimului nord-coreean (și cum s-ar mai putea obține așa ceva fără un război?), atunci s-ar putea ca Japonia sau Coreea de Sud să fie mai puțin interesate să-și țină cea mai mare parte a rezervelor valutare în dolari (o opțiunea care avea sens atâta vreme cât SUA garanta securitatea acestor state). În noul context geopolitic, în condițiile în care China le-ar putea garanta un plus de securitate, prin influența exercitată asupra regimului nord-coreean, Japonia și Coreea de Sud s-ar putea să decidă să-și investească o mai mare parte a rezervelor valutare în yuan. O decizie de acest gen va contribui la procesul de consolidare a yuanului ca monedă-cheie. Iar dacă acest proces reușește, iar yuanul chiar devine o monedă-cheie în jurul unui centru de emisie alternativ la FED, atunci problema “sustenabilității” uriașei datorii ale statului chinez se pune cu totul în alți termeni (lăsând la o parte aspectul că, spre deosebire de situația din SUA, o mare parte a datoriilor publice chineze sunt datorate tot statului chinez…). Cu yuanul pe post de monedă-cheie și cu un interes sporit al altor state în a investi rezerve valutare în yuan, China va putea să “rostogolească” datoriile către noi nivele de “sustenabilitate”, după modelul deja patentat de SUA de zeci de ani de zile… Iar dacă se va ajunge acolo, probabil că, atunci când nu vor avea bani, asiaticii vor ajunge să vândă în primul rând yuani și nu dolari, ca să nu mai vorbim și de posibilitatea apariției unui Fond Monetar Asiatic (o idee ventitală de Japonia în vremea crizei financiare asiatice din anii 90 și rapid îngropată în acel timp de solid unipolarism).

A doua variantă ar putea fi ar fi aceea a înrăutățirii pe mai departe a climatului de securitate din lume prin conflicte militare pe teritoriul unor “state-ghinioniste”, precum Ucraina sau Siria, situate pe marile falii geopolitice (și energetice) din lume. Această variantă e cea mai periculoasă și, din păcate, și destul de probabilă atâta vreme cât SUA, Rusia și China nu vor găsi un limbaj comun pentru acomodarea intereselor lor pe cale pașnică. Nu este deloc exclus ca în următorii ani să asistăm la creșterea numărului țărilor-ghinioniste, ruinate în urma ciocnirii intereselor marilor puteri în contextul complicatei competiții pentru resurse și pentru o poziționare cât mai favorabilă în contextul mutațiilor în plină desfășurare către o lume cu mai multe monede cheie și cu mai multe centre de putere proiectată la nivel global. Iar fundalul strategic al tuturor acestor mutații este dat de probabilitatea semnificativă ca o mare criză financiară să se declanșeze oricând în Uniunea Europeană (zona euro), în China sau în SUA (Rusia nu numai că nu are o problemă cu datoriile, la o economie mult mai mică, e drept, dar sancțiunile din ultimii ani probabil că au făcut-o și mai puțin vulnerabilă, plus că e puțin probabil că în viitor prețul petrolului va scădea sub nivelul la care a coborât prin “mecanismele pieței libere” imediat după criza din Ucraina).

        Adaugă comentariu


 
Categorii
Starea vremii
Statistici
Sunteti al vizitator