Calendar
Iul 2018
DLMaMiJVS
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
Maxime
  • "Cei care au privilegiul de a şti, au datoria de a acţiona".
    (Albert Einstein)

  • "Tot ce-i trebuie răului ca să reuşească este ca oamenii buni să nu facă nimic".
    (Edmund Burke)

  • "Rugăciunile încep să fie ascultate atunci când vocea care le rosteşte a pierdut puterea de a răni".

  • "Viaţa nu se măsoară cu numărul de respiraţii pe care le aveţi, ci în momente care îţi taie răsuflarea".
    (Rainer Maria Rilke)

  • Ai răbdare cu toate cele nerezolvate din inima ta Şi încearcă să iubeşti înseşi întrebările ... Nu căuta răspunsurile, ce nu ţi-ar putea fi oferite acum, pentru că n-ai putea să le trăieşti [oricum]. Ideea este, să trăieşti totul. Trăieşte întrebările acum. Poate ulterior, într-o zi departe în viitor, treptat, fără chiar să-ţi dai seama, tu îţi vei trăi drumul către răspuns.

  

Ce Domnul a legat, omul să nu dezlege!

 

Basarabia ne doare, pentru că e Parte din Noi, din fiecare dintre noi, fie că suntem conștienți, sau nu suntem conștienți încă. E parte din Sufletul Neamului Daco-Românesc. Îmi vine greu să înțeleg , cum de unii nu înțeleg acest Adevăr, ce e un Adevăr de Dincolo de Noi!

Atunci când vezi că sunt Legături ce dăinuiesc prin Veacuri și Milenii, deasupra și dincolo de toate vicisitudinile Istoriei, ar fi de bun simț să te întrebi: Ce dă tărie acestor Legături?

Au căzut imperii, au dispărut seminții. Au dispărut multe dintre acestea, rămânând vestigii materiale, care amintesc de vremuri trecute, dar acestea nu sunt vii. Oamenii se interesează de aceste diverse urme materiale ale trecerii prin Viața Planetei, încercând să le pună în evidență rolul în civilizația omenească. Dar repet, acestea Nu Sunt Vii! Și atunci, te întrebi,: Care-o fi Rostul Lucrurilor?

Privind cu Ochii Sufletului, existența noastră ca Neam, din străpărinți, constatăm permanent această Legătură. E în noi, constatăm pur și simplu că e, așa cum au constatat toți, de-o Istorie că e. Parcă în ciuda ei, oricum , deasupra ei!

Separați de imperii și interese străine de noi, secole și chiar milenii, această Legătiră, această Conștiență la Apartenență, a dăinuit și Dăinuiește! Care-ar fi oare, Forța, Puterea, acestei Dăinuiri?

Ar fi putut Dăinui ea, dacă n-ar fi fost înscrisă Primordial, în noi ca Neam? Această Legătură e înscrisă în noi, pentru a face posibilă Împlinirea Menirii Noastre!

Aria de cuprindere a strămoșilor noștri, era întinsă pe o bună parte a Europei în toate punctele cardinale, dincolo bine, de actualele frontiere, de jur împrejur.

Cei ce în 27 martie 1918 în Bararabia, Și-au Asumat Menirea, luptându-se pentru Neamul în care au fost trimiși din Înțelepciune Divină, au devenit Făcători de Țară!

E nevoie ca noi, trăitorii de azi, să avem și noi, Conștiența Drumului spre Împlinire! Fiecare act de Unire a noastră, e Un Reper de Lumină, pe drumul nostru către Cale!

Basarabie, ești Suflet din Sufletul Nostru! Vă iubim, Frați ai Noștri!

Cred, că așa cum evreii, nu-și vor găsi liniștea, și Mântuirea, până nu-L vor găsi pe Mântuitorul Iisus Hristos, asumânu-și-L, trăind în El, așa și noi, Daco-Românii, ne vom Mântui, mergând Uniți pe Cale, făcând Lucrarea Sa!

Eu îmi doresc, și ne doresc, să fim Ce-am fost Hărăziți să Fim! Să ne-nțelegem Rostul ca Popor al Domnului, făcând Lucrarea Sa! E nevoie să ne-mplinim, Împlinind!

Unirea, dacă O Trăim Cu Adevărat, În Sufletul Nostru, EA SE VA ÎMLPINI! Eu Știu Asta!!! E parte din Ființa mea!

Domnul să ne Lumineze și să ne ajute să-I înțelegem Voia, făcându-I Lucrarea. Așa să ne ajute Dumnezeu!

Cu credință și Încredere,

Ioan Savu, Timișoara
27 martie 2013

        Adaugă comentariu


 
Categorii
Starea vremii
Statistici
Sunteti al vizitator