Cine-i face Sfinţi pe Sfinţi
Acum când multora ne lipsește tăria credinței, mulți își spun: or fi putut fi unii sfinți, dar în alte vremuri, pentru că acum nu se mai poate... Tocmai de aceea, și deci cu atât mai mult, ar fi necesară canonizarea Parintelui Arsenie Boca. Acest lucru ar fi un sprijin, un puternic imbold pentru Neamul nostru. Oamenii ar vedea că un contemporan de-al lor, care a trăit mai multe suferințe decât ei, ale acelorași vremuri cu ei, a găsit Calea. De fapt, nu numai că a găsit Calea, dar a devenit el însuși, Un Reper pe Cale !
Avem nevoie de Parintele Arsenie. El a fost și este, Sfântul Lui Dumnezeu ! El este unul dintre Minunatele Daruri, pe care Tatăl Ceresc, le-a făcut acestui Neam. Putem noi oare să ne permitem să nu înțelegem, să nu ținem cont de Darurile făcute de Dumnezeu, Neamului Nostru ? Dacă oricare dintre noi, nu vrem să ținem cont de talanții primiți noi înșine, fiecare în parte, e inconștiența și păcatul nostru, al fiecăruia. Dar a ne împotrivi elevării spirituale a propriului popor, e mult mai grav.
Nu numai că noi nu suntem pe Cale, dar îi împiedecăm și pe alții să ajungă, ascunzându-le Reperele Deslușitoare ale drumului spre și pe „Cărarea Împărăției” ! Chiar că dovedim o nefericită obstinație, în ” a lovi cu piciorul în țepușă ” ! Vai de sufletele noastre, mai bine nu ne-am fi născut, că mai mult folos am fi avut ! Așa zicea Mântuitorul, și-ar fi bine să nu uităm !
Da, dreptate a avut Prea Fericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, la Adunarea Națională a Bisericii Ortodoxe Române, când mi-a spus că : ” Pe Sfinți îi face Dumnezeu, nu oamenii „ şi că „Sfinţii trebuie recunoscuţi înainte şi de oameni” - atunci când am propus începerea procedurilor necesare pentru canonizarea Părintelui Arsenie Boca. E absolut adevărat. În cazul Părintelui Arsenie, noi avem numai a recunoaște, a consfinți, ceea ce Poporul Român a înțeles deja. Și mulţi încep să-l urmeze !
Prislopul a devenit de 23 de ani, Cel mai mare și important loc de pelerinaj din Romania. Oameni din toată țara, și din străinătate, vin zi de zi, tot anul și toți anii, la mormântul cel veșnic împodobit cu flori, al Părintelui Nostru Arsenie Boca, Trăitorul de Dumnezeu. De ce continuă să vină de atâţia ani, atâţia oameni, la mormântul Parintelui Arsenie ? Ar putea spune cineva, că din habotnicie, sau de ... cine ştie ce? Ar putea fi mase mari de oameni, de pe o arie aşa largă, neconstrânşi de nimeni, să facă eforturi de a străbate mari distanţe, dacă n-ar găsi nimic, aici ?
Dimpotrivă, sufletele oamenilor, tânjesc după ceea ce Părintele trăia, şi ce el oferă în continuare tuturor. De aceea oamenii caută, şi-l caută. În aceste vremuri tulburi, toţi avem nevoie de asemenea Repere de Lumină. Ar fi de dorit ca Biserica să se îngrijească să le recunoască, să le preţuiască, şi să se bucure a fi înăuntrul ei. Că doar ni i-a trimis Dumnezeu, pentru a găsi Calea spre El !
Prin Harul Domnului, Părintele a vindecat mulţimiAceleaşi vindecări În Numele Domnului, făcându-le şi asupra celor ce se roagă la mormântul său cel veşnic plin de flori, la Mănăstirea Prislop. Sunt mărturii ale celor care au fost beneficiarii vindecărilor, care trăiesc şi azi, şi ale celor care au fost de faţă.
Sfințenia Părintelui nostru, a fost evidentă, și recunoscută ca atare, încă din tinerețea sa. Colegii de Liceu, de la Brad, și apoi cei de Teologie, de la Sibiu, îi ziceau Sfântul, pentru viața traită întru Domnul. Profesorii şi Ierarhii săi de atunci, au inţeles ce-a sădit Dumnezeu, în „ vasul Său ales”, ajutându-l pe tânarul Zian, devenit mai târziu, părintele Arsenie, să-şi pună în valoare talanţii primiţi.
În planul preoţiei, a creat un standard, devenind un reper ce e greu de atins de cei cu râvnă la Domnul, şi intangibil pentru ceilalţi. Asta, din nefericire, pe foarte mulţi îi face să fie reticenţi, chiar refractari discuţiilor despre Părintele Arsenie, şi Sfinţenia sa !
Făcând o elementară analiză de caz, constatăm cu surprindere următoarele:
1. Dumnezeu şi-a făcut treaba Sa, l-a făcut Sfânt !
2. Părintele Arsenie Boca şi-a făcut treaba sa, a înmulţit talanţii primiţi, confirmându-şi Sfinţenia ;
3. Oamenii, şi-au făcut treaba lor, Poporul Român l-a recunoscut ca Sfânt al lui Dumnezeu, urmându-l tot timpul, şi când a fost „ Oprit de la Slujire „ de către Autorităţile Bisericeşti, la presiunea Statului comunist. Chiar şi atunci când avea domiciliu forţat. Iar acum, pelerinajele continue la mormântul său, stau mărturie;
4. Biserica, Autorităţile Bisericeşti ce-au făcut ? Păi încă-i sunt datoare pentru scoaterea abuzivă din Biserică, ce-a rămas până azi neîndreptată ! S-au a fost justificată şi trebuie menţinută ?
Ar fi vremea ca, în faţa propriei noastre conştiinţe, a Poporului Român şi a Mântuitorului, să ne asumăm propriile noastre ezitări, sau acţiuni clarificatoare, şi bine-ar fi, călăuzitoare.
Aşa să ne ajute, Dumnezeu !
Cu respect,
