Calendar
Mai 2018
DLMaMiJVS
  1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
Maxime
  • "Cei care au privilegiul de a şti, au datoria de a acţiona".
    (Albert Einstein)

  • "Tot ce-i trebuie răului ca să reuşească este ca oamenii buni să nu facă nimic".
    (Edmund Burke)

  • "Rugăciunile încep să fie ascultate atunci când vocea care le rosteşte a pierdut puterea de a răni".

  • "Viaţa nu se măsoară cu numărul de respiraţii pe care le aveţi, ci în momente care îţi taie răsuflarea".
    (Rainer Maria Rilke)

  • Ai răbdare cu toate cele nerezolvate din inima ta Şi încearcă să iubeşti înseşi întrebările ... Nu căuta răspunsurile, ce nu ţi-ar putea fi oferite acum, pentru că n-ai putea să le trăieşti [oricum]. Ideea este, să trăieşti totul. Trăieşte întrebările acum. Poate ulterior, într-o zi departe în viitor, treptat, fără chiar să-ţi dai seama, tu îţi vei trăi drumul către răspuns.

  

28 DE ANI

 

Azi se împlinesc 28 de ani de la Primele Alegeri democratie din România și din Estul Europei, de după al doilea război mondial. În 27 ianuarie 1990, la Timișoara, au avut loc Alegerile pentru Consiliul Municipal Timișoara și în 29 Ianuarie 1990, Alegerile pentru Consiliul Județean Timiș. În două articole anterioare, din februarie 2010 și din octombrie 2010, am mai scris desprea acestea. Cei ce au curiozitatea, pot să le consulte

Citeşte tot articolul

DE CE OARE

 

Foarte mulți se tot întrebă: ”Cum a fost posibil ca atâția ani, ceilalți, colegii de serviciu din două părți – jandarmi și poliția rutieră – n-au observat nimic, n-au făcut nicio legătură, n-au văzut imagini, n-au verificat amprente și alte probe materiale și/sau biologice”, n-au făcut legătri evidente pentru diletanți, dar pentru ”profesioniști”? Dar cei de la ”servicii” și alți vajnici ”apărători” ai liniștei publice, protecției cetățeanului, etc, etc, etc, ziariștii – câinii de pază ai democrației – etc ...?

Citeşte tot articolul

Gânduri de anul nou

 

La răscruce de timp și vremuri, să ne ajute Domnul să fim peste vremuri, să ne străduim a înțelege și a face cele ce sunt ziditoare de pace, iubire, frățietate, armonie și Adevăr

Citeşte tot articolul

CÂT COSTĂ?

 

Despre viață și modul cum o trăim

Citeşte tot articolul

 
Categorii
Starea vremii
Statistici
Sunteti al vizitator