Ce facem duminică ?
Eu l-am votat de 3 ori pe dl. Băsescu, până acum. Prima dată, mi se părea firesc să-l aleg pe el, față de dl. Năstase cel arogant, care-a pus botniță presei și, și-a ales colabratori după chipul și asemănarea sa. La prima suspendare, m-am gândit că-i normal să aibă șansa terminării unui proiect benefic pentru Țară, cum a spus, că doar de aia dorea să conducă România, nu ?
La a doua alegere, în competiție cu dl. Geoană, am fost hotărât să merg la vot, dar să pun mai multe ștampile, ca vot de protest, gândindu-mă că voturile nule în număr mare, vor fi un semnal pentru căștigător, și pentru clasa politică, nu un semn de prostie a românilor. În seara de vineri, la ultima confruntare tv, atunci când au jurat pe Biblie, am văzut două atitudini diferite.
Dl. Băsescu comportat s-a șmecherește, jurând altceva, că nu l-a lovit cu pumnul, deși întrebarea era dacă l-a lovit pe băiat. Dar n-a jurat strâmb ! Spre deosebire, dl. Geoană, a jurat mințind fără scrupule ! Mai țineți minte cum îi sălta mâna pe Biblie, atingând-o, parcă-l figea ! Atunci, m-am gândit că, între un om fară niciun fel de repere morale și un mincinos, ce s-a ferit să jure strâmb, e totuși o diferență, cu ultimul mai sunt șanse.
D-l Băsescu şi-a arătat în repetate rânduri dispreţul faţă de Timişoara şi de Banat. Şi el şi miniştrii lui. Vama de la Cenad a refuzat s-o deschidă ani la rând. Căile de comunicaţii au fost în mod deliberat lăsate în paragină, pentru a izola Timişoara. Deşi Banatul are poate cea mai dezvoltată reţea feroviară din Europa, ministrul Berceanu desfiinţează Regionala CFR Timişoara, în aceeaşi idee. Tot în aceeaşi idee, deşi Ludovic Orban a repartizat fonduri pentru patru benzi, la Centura Timişoarei, Berceanu a spus că Timişoara trebuie să se mulţumească cu două! Una pe sens! Autostrada, deşi s-ar fi făcut cu fonduri Europene, fără eforturi financiare pentru ţară, a fost tot timpul tergiversată, şi apoi proiectată cât mai departe de Timişoara. Am arătat numai câteva din motivele intemeiate, ca Timişoara să nu-l agreeze pe D-l Băsescu.
Deși timișorenii, de ani de zile, aveau motive întemeiate să nu-l voteze, pentru răutățile sale față de Timișoara și Banat, l-au votat, pentru că pentru ei contează în primul rând Principiile, și nu propriile interese, l-au votat masiv. Şi eu, şi ai mei, printre ei...
Dar ce-a făcut dl. Băsescu, în cel de-al doilea mandat ? Să enumerăm câteva:
- A pus prim ministru slugarnic, ce nu i-a ieșit niciodată din dispoziții ;
- A fost practic și șeful guvernului !
- A condus Țara discreționar ;
- A mințit și a dezbinat Țara ;
- A îngenunchiat Țara intereselor altora ;
- A falsificat datele statistice pentru a putea justifica, mincinos, împrumuturi de Instituții Financiare Internaționale, care și-au impus politica prăduitoare și nefastă, la fel ca orinde în Lume au avut acces.
- Pentru a rămâne la putere cu orice preț, a plătit cu Țara !
- Limba română a ajuns să fie străină în România !
- Banii împrumutați, n-au ajuns la fortificarea economiei naționale, s-au volatilizat prin mâinile acoliților și a ” amantei de partid și de stat ” ;
- Au fost atacați toți cei ce au fost sau sunt valori pentru Țară ( academicienii, mari sportivi ai României, cei ce au adus glorie Țării, etc ) în schimb făcut sute de generali, colonei și alți ofițeri superiori, din mulți adulatori și aplaudaci ;
- La Timișoara, a luat fondurile de modernizare a pistei Aeroportului Internațional Timișoara, a încercat chiar să-l desființeze;
- A prezervat în tăcere, și apoi a mărit în tăcere, 167.000 de Pensii Speciale, ale fostilor activiști PCR, torționari , securiști, procurori,etc, cuprinse între 3.500 și 45.000 ron, adică peste 80 de milioane de euro lunar, adică în jur de 1 miliard de euro pe an. El anticomunistul ! ,br/> - A redus salariile și pensiile oamenilor , etc, etc, etc...
Atunci de ce să-l Votez ?
E adevărat că cei ce conduc acum Țara, și-au cam dat cu stângu-n dreptul ! Plagiatul probabil, al d-lui Ponta, a făcut multă vâlvă și mai face. Treaba cu Năstase, e jalnică și rușinoasă ! Ciracii săi, ajunși iar la cârmă, au încercat să-și manifeste reflexele de dinainte !
Și totuși, presiunea extraordinară, ce se pune pe Țară și pe Leu, îmi da de Gândit. Se dorește ca neapărat dl. Basescu să se reântoarcă, pentru a-și duce până la capăt promisiunile făcute lor.
Insistența deosebită a d-lui Băsescu de a merge le acele Întruniri Internaționale pentru a semna hotărârile, m-a pus pe gânduri. Țineți minte cum spunea că va semna reducerea anumitor prerogative de Suveranitate ale Statului Român, așa, în nume propriu, cu de la sine putere.
Pe cine a întrebat, înainte de a implica această Țară și acest Popor, pe zeci de ani, poate ? Ce urma să pierdem și ce ar fi de ce câștigat, dacă ar fi, pentru acest Popor ?
Sunt astea lucruri importante, sau nu ? Ar fi bine să ne gândim la ele !
Și să revin, presiunea aceasta uriașă asupra României și a Leului, pentru a-i face pe oameni să se teamă că vor sărăci mai rău, de ce se face ? Pentru binele românilor ? Le pasă lor de noi, ne iubesc, așa, ”brusc și dintr-o dată„ ? Tare mă îndoiesc !
Mai interesant e că și Guvernatorul Băncii Naționale, tace. Lasă Leul să fie sugrumat împreună cu Țara și românii ! Nu-i cam mare presiunea internă și externă ? Și pentru ce ? Pentru a se întoarece ” maurul ” să-și gate treaba ! În folosul cui ?
Complicate lucruri ! Aici nu mai e vorba dacă mie sau Dumneavoastră, ne plac domnii Băsescu, Ponta sau Antonescu. Dacă ne plac Usl sau PDL. Mie nu-mi plac niciunii, dar nu asta contează,.
Înainte de a hotărâ dacă mergem sau nu la Vot, și ce votăm la referendum, dacă ne pasă de noi și de copiii și nepoții noștri, de Țară, să ne gândim bine !
Cu respect și încredere,
Ioan Savu, Timișoara