Glasurile Neamului nostru

Glasurile Neamului nostru, ce străbat Cerurile şi Fiinţele, ce ÎL aud, ÎL simt, ÎL cred şi au speranţa că a fost şi va fi realizabil.

Fenomene şi procese fundamentale se înlănţuiesc, se unesc, nasc şi se despart, segmentând arcul măreţului TIMP în secunde, ere, ani, milenii, perioade şi cicluri de viaţă, în orice colţ al Universului văzut şi nevăzut.
Undeva pe acest arc măreţ, au poposit pe aceste locuri, de undeva, din celulele arhetipului OM, străbunii noştri, cu misiunea de a împleti străfulgerările neobositului spirit, cu chemarea continuă a materiei şi a pecetlui la capătul Timpului, prin urmaşi, Unirea acestora.
Pentru această grea şi magnifică misiune, substanţa lor cerească şi pământească, a alergat între beţia bucuriei şi speranţa jertfei împlinite, punând granitul sudorii şi împietrirea lacrimei, ca fundaţie a drumului în Univers, via Pământ. Calea a fost bătută şi bătută, lăsând Glasuri de învăţătură pentru noi, ce au devenit legi nescrise.

Primul Glas ne spune: "faceţi toate lucrurile pe care Creatorul vi le cere". Noi aşa am făcut, am strămutat stânci şi am zidit cetăţi. La Costeşti şi Blidaru, la Feţele Albe şi Sarmisegetuza Regia, am şlefuit piatră prin alchimia sufletului, săgeţile minţii şi grosimea palmelor, şi am legat-o în strânsori de copaci vii şi silica pământului galben şi s-au născut cetăţi în umbra munţilor şi în dogoarea cerurilor în care am trăit.
Am pus stăvilare la ape şi le-am îndrumat cursul cu şoapte prin inima cetăţilor, lăsând gurii însetate, gustul zăpezilor şi ploilor călătoare. Am pus foc în stâncă şi care s-a topit, a ajuns la brâu sabie, la gât podoabă şi în mână unealtă, în funcţie de culoare şi tărie, de nevoie şi dorinţă. şi tot aşa am lăsat semne, de la Nordul friguros până la Sudul secetos, pe o lăţime de zile şi zile privire.

Al doilea Glas strigă: - "când oboseşti, dă jos noroiul trupului şi mirosul greu al sufletului de vrei să mergi mai departe". Noi am ţinut curăţenia trupului şi sufletului înainte ca Marii Trimişi ai Timpului, să o reverse prin Cuvântul Lor în lumea pământească. Am purificat, am purificat cuvânt şi limbă, ce trecători din cele patru zări le-au amestecat printre duhoarea ierbii răului şi le-au scuipat în haos şi aşa s-au pierdut.
De la Răsărit la Apus, inima a admirat măreţia Creaţiei, hrănindu-se cu sentimente, de împlinire. Din când în când, nori grei, au întunecat şi inimă şi suflet, iar colţii Fiarei au îngrădit libertăţi de spirit, dar, ..., totul este trecător.

Al treilea Glas, reverberat din una din Constelaţii îndrumă: "căutaţi esenţa lucrurilor, cercetaţi-o, cunoaşteţi-o şi apoi, exprimaţi-o s-o afle şi ultima zală a voastră" ... şi aşa am aflat de ce creşte iarba, de ce înfloresc pomii, de ce vântul răscoleşte văzduhul, de ce soarele se plimbă pe boltă, de ce după noapte întotdeauna vine zi ...? De ce? E întrebarea pe care v-o lăsăm moştenire, sădiţi cu ea clipele, ca să aflaţi.

Al patrulea Glas, domol, dar clar, arată "bucuria bucăţilor mari şi mici de suflet, dăruite temnicerului din lucruri". Mii de ani a dăinuit sufletul nostru în lutul modelat de palmele noastre, până s-a retras la chemarea stelelor, şi ruinele au mâncat gândurile din ele. şi atunci, …, ne bucurăm fiecare de fiecare, fiecare de casa celuilalt ca un binevenit. şi atunci ne-am ajutat să construim gândul cel mai măreţ al fiecăruia din noi. Aşa a curs pe sub poale de munţi şi văi, doină şi tânguire, ce unduiau mii şi mii de urechi deschise. Tot aşa fiori din fluier şi caval au ridicat în poiene şi la răscruci de sate, picior de bărbat şi femeie, ce, din când în când, numai fântânile le stingea focul setei din piept.
Iar sub umbra de nuc, bunicii cu păr şi bărbi albe, la apus de soare, în şoaptă povesteau nepoţilor taine din locuri în care ei se duc, iar nepoţii vin şi pe care voi azi le numiţi poveşti şi basme, legende şi poezie. În toate acestea şi în multe altele, voi, puteţi găsi sufletul nostru.

Al cincilea Glas relevă frumuseţea zâmbetului ..., "şi faptele voastre să lumineze în cele patru zări şi să se vadă în Cer şi pe Pământ". Noi aşa am născut frumuseţea şi virtutea ce ne-a împodobit sufletul, casa, cetatea, codrul, câmpia, apele, zborul păsărilor, şi coarnele boilor. Însă, mii de ochi din ape mlăştinoase, din pustiuri ale urii, orbiţi de această frumuseţe au năvălit tulburând liniştea copiilor noştri ...!

Al şaselea Glas ca un tunet se aude de pretutindeni, ..., "luaţi Tărie din Bolta Cerească şi apăraţi Lumina voastră ca să nu se stingă"!
Şi această Tărie se auzea ca un vuiet mare, ce curgea printre colţii lupului născut din zumzetul scutului şi al sabiei, de se înfricoşau zările. Toată fiinţa noastră se afla în ochii lupului atunci când, neamuri hâde la poftă, treceau hotarul orizontului nostru existenţial. şi vuietul lui pleca din munţii de la apus, de la răsărit, de la miazăzi şi apoi atingea luciul apei din câmpii, iar paşii lui prelingeau în ţărână, sânge roşu, unde primăvara creşteau flori albe din lacrimile mamelor. Peste tot în Hiperboreea şi Pelasgia, sunt însămânţate lacrimi de mame ce strigă la voi. Auziţi-le! Ar putea fi victoria voastră.

Al şaptelea Glas are mirosul mirului de nard - "Închinaţi-vă victoriile voastre Cerurilor şi cereţi pecetluirea DOMNULUI". Să nu uitaţi asta! Că noi prinşi în lutul tălpilor, din când în când, am uitat. Deşi Kogaion-ul crescuse pentru asta, deşi Perzeu, Dorz, Sarmis, Deceneu şi Zamolxis s-au născut pentru asta şi ne-au învăţat la Academia dintre munţi. Cei mai de seamă fii, când împlineau vremea firii, îşi frământau trupul, mintea, sufletul şi spiritul în albia holisticii din curtea Academiei. Mulţi au deţinut cheile porţilor ei, iar ultimul apărător al ei - Decebal - a îngropat cheia sub capul său, desprins de trup. Pe sub porţile ei s-au plimbat sorbind spre răcorire, Mircea, ştefan, Mihai şi ultimul, Constantin. Iar pentru ca oamenii să-i recunoască şi-au zis "IO". Era titlul la absolvirea nepreţuitei Cunoaşteri rămase din Academie, era - Iubirea şi Înţelepciunea Omului celest. În zilele acestui veac, când Soarele vă plimbă spre întâlnirea cu Vărsătorul, Academia îşi va deschide porţile, iar voi sunteţi datori să cercetaţi Vrerea Domnului ca să vă puteţi pecetlui victoriile.

Al optulea Glas - Glasul destinului - zice: "dacă aţi înfăptuit toate Glasurile până aici, daţi-le statornicie şi stabilitate pentru că acesta este Adevăratul sens al Vieţii". Asta vă va ajuta să nu vă lăsaţi viaţa şi urmaşii, închişi între zidurile destinului.
Vegheaţi cu toţii, vegheaţi pe rând, ca să nu se piardă Glasurile şi fiecare clipire a voastră să o trăiţi în cele zise. Aşa veţi întrece, ..., TIMPUL şi rănile nu vor mai naşte dureri. Numai durerea Facerii şi a Jertfei le veţi întâlni, acolo, lângă fântâna cu cumpănă, unde este Apa Vie din Râul Vieţii din faţa Tronului de Lumină ...!

Al nouălea Glas nu se aude, dar vi-l spunem: "după botezul Apei Vii, va urma botezul Focului tainic şi sacru, nevăzut şi veţi intra desăvârşiţi în Armonia Universală" - şi Domnul va fi prietenul vostru şi veţi avea scaun la masă lângă Zamolxe, unde potirul nu seacă niciodată!

Al zecelea Glas există doar ... "Acesta este Fiul Meu Preaiubit, ce Azi eu L-am Născut".

Şi când auziţi fiecare Glas, să ştiţi ca El va şi adus un Dar.
Primul Glas - vă va aduce regate pe Pământ şi vă va pune Regi;
al doilea Glas - vă dăruieşte din Panaceul Universal - Fundamentul Vieţii;
al treilea Glas - vă va dărui Slava;
al patrulea Glas - vă va scoate Victorioşi;
al cincilea Glas - va însămânţa în voi Virtuţi născute din Piatra Filosofală;
al şaselea Glas - vă va da Curaj şi Forţă în toate;
al şaptelea Glas - va revărsa Mila Cerurilor peste voi şi ai voştri;
al optulea Glas - vă va da Inteligenţa şi Înţelegerea Facerii şi Creaţiei;
al nouălea Glas - va sufla în voi Înţelepciunea Cerească; iar
al zecelea Glas - va întinde miliardele de Mâini Îngereşti şi vă va pune Coroana pe Cap!

Noi am auzit Glasurile şi în Fiinţa Neamului, am crescut, am înflorit şi am rodit. şi sămânţa Rodului am pus-o în voi şi ea vă va Chema sub Glasuri prin ... DOR .

Eu, cel ce am auzit Glasurile şi vi le fac cunoscute …,

Dr. ing. ŞTEFAN DUNĂ

        Adaugă comentariu