MULTILEMĂ EXISTENȚIALĂ
Viața ne pune de multe ori în situații diverse. Uneori trecem indiferenți, pe lângă unele dintre ele, dar, de regulă, exprimat pe față sau numai în gând, avem o atitudine, ne situăm de o parte sau alta, funcție de o multitudine de motive, ce țin de educație, interese, de starea de moment ...
M-am întrebat mereu ce faci când un apropiat al tău devine infractor. Îl acuzi în rând cu cei ce împart dreptatea? Sau îi ții partea, din prietenie și îl consideri curat-lacrimă? Te știu cum ești. Integritate scrie pe tine.
Ca om logic și corect ce ești, ai încercat să nu comiți în viața ta nicio contravenție. Nu ai aruncat o dată măcar o hârtie pe jos. Ai purtat mereu centura când te-ai urcat la volan și ai rulat exact cum scrie regulamentul. Poate uneori ai apăsat pe accelerație. Iar dacă a fost radar pe drum, ai dat un telefon. Sa fim serioși, nu e un capăt de lume. Teoretic, ni se poate întâmpla oricui!
Ce te faci acum? Cu amicul tău ai fost la chefuri, ați ieșit în oraș cu iubitele, ați luat masa la restaurant. A fost la nunta ta și ai fost alături de el când a spus „da”. Dintr-o dată ești nu de partea cealaltă a baricadei, dar după barieră, și trebuie să iei o poziție. Sau nu? Cum te simți? Unde e limită între profesie și relație interumană?
E mai rău când ești jurnalist „de eveniment”. Ți se spune din prima zi în care ai călcat, novice, pe ușa redacției, că trebuie să îți faci surse. Mereu sursa devine prieten. Spui că e o relație între doi profesioniști, fiecare pe drumul sau, bazată pe încredere și respect. Apoi se fac servicii și contraservicii. Apoi te trezești, în poziția ingrată, alergând cu microfonul în mână și întrebându-l pe cel pe care l-ai sunat când te-au oprit subalternii lui că ai forțat culoarea roșie a semaforului sau radarul, „Recunoașteți faptele de corupție de care sunteți acuzat? Ați luat bani? Ce ați oferit în schimb?” Adresarea e politicoasă. Sigur că va înțelege că doar îți faci meseria. Te cunoaște doar.
Eu mă încăpățânez să am încredere în Poliție. Vreau să fiu exponentul românului cu memorie scurtă, și am să detaliez acest aspect. Nu mi-am pierdut încrederea în uniformele albastre, deși după mai bine de 20 de ani purtătorii lor nu au reușit să îmi spună „iată, el ți-a omorât tatăl”. E bizar, nu? E uman. Știu că ei mi-au recuperata bicicleta furată, după un an de zile, din alt oraș. Veți spune că era mai simplu cazul. Poate.
Georgeta Petrovici
Citeste mai mult pe: http://www.pressalert.ro/2015/01/multilema-existentiala-cred-politie/
După cum vedeți, viața-ți tulbură uneori, o scară de valori ce credeai că e stabilă. Ești surprins uneori de tulburarea unei realități ce era altfel decât părea, sau măcar altfel decât ai vrut tu să crezi că e. Atunci e dureros, pentru că afectează ceea ce toți construim cu greu - echilibrul nostru interior. Atunci te întrebi dacă nu cumva și tu ești ”defect”, dacă discernământul tău n-a fost tulburat ...
Și totuși, cum vei reacționa? Eu cred că e corect, e creștinește, să oferi umărul tău unui om în suferință, ca oricărui om în suferință, mai ales dacă a existat o apropiere, dar, clar fără a fi de acord cu faptele necuvenite făcute.
Sigur, ar fi de dorit ca cel în cauză să recunoască el însuși greșeala, să și-o asume, să se căiască pentru ea, să încerce să îndrepte lucrurile, după lege și normalitate, dar se întâmplă așa? Și dacă nu se întâmplă, așa, atunci cum faci?
Păi tot creștinește, pentru că greșeala altuia, n-o scuză pe a mea!
În altă ordine de idei, e bine să fim atenți, chiar dacă părem a fi pe ”cai mari”, că multă suferință putem produce multor oameni, prin neatenție, nesăbuință, lăcomie, aroganță și prostie ...
Domnul să ne lumineze!
Ioan Savu
